Bursa americana a deschis in scadere vineri, investitorii fiind in asteptarea rezultatelor testelor de stres bancare din Europa, transmite CNNMoney.

La cateva minute de la debutul sedintei, indicele Dow Jones a coborat cu 27.70 puncte, respectiv 0.27%, in timp ce Nasdaq Composite s-a depreciat cu 12.63 puncte. Indicele S&P 500 a pierdut 4.42 puncte, respectiv 0.40%.

Autoritatile de supraveghere a sistemului bancar din Uniunea Europeana vor testa in acest an rezistenta financiara a 91 de institutii de credit, de patru ori mai multe decat anul trecut, acestea reprezentand 65% din sistemul bancar european. Comitetul European de Supraveghere Bancara va analiza banci reprezentand cel putin jumatate din sectorul bancar al fiecarui stat. Astfel, vor fi testate 27 banci din Spania, 14 banci din Germania, sase din Grecia, cinci din Italia, cate patru din Franta, Olanda, Portugalia, Suedia si Marea Britanie, trei din Danemarca, doua din Austria, Belgia, Cipru, Ungaria, Irlanda si Luxemburg si cate una din Finlanda, Malta, Polonia si Slovenia.

Rezultatele vor fi publicate vineri, la ora 19:00, ora Romaniei.