Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat joi un curs de referinta de 4,2529 lei pentru un euro, nivel cu doar 0,02 bani mai mic decat cel ziua anterioara. Miercuri, un euro a fost cotat de banca centrala la 4,2531 lei.

Dealerii contactati de HotNews.ro arata ca piata interbancara a avut o evolutie similara celor din zilele anterioare, adica "lipsita de volatilitate, specifica sezonului vacantelor".

Astfel leul a deschis sedinta valutara la un nivel de 4,2500 - 4,2530 lei pentru un euro, pentru ca apoi sa se aprecieze pana la 4,2470 - 4,2500 lei pentru un euro. Dupa ce a atins acest nivel trendul s-a inversat, astfel incat in jurul orei 13:00 a atins cel mai inalt nivel al zilei, moneda nationala tranzactionandu-se cu 4,2540 - 4,2560 lei pentru un euro.

Dealerii se asteapta ca si in zilele urmatoare piata sa fie caracterizata de o volatilitate scazuta, insa piata s-ar putea anima ca urmare a tranzactiilor de la sfarsit de luna.

In ceea ce priveste evolutia leului, acestia spun ca "miscarea va fi dictata strict de sentimentul regional, care in acest moment este favorabil aprecierii monedelor din regiune. Cel mai mult beneficiaza zlotul polonez, in vreme ce leul si forintul maghiar nu se vor aprecia substantial".

Leul s-a apreciat si in fata dolarului american, ajungand la 3,2522 lei pentru un dolar, de la 3,2714 lei pentru un dolar, cat era miercuri.

Francul elvetian a fost cotat joi la 3,1056 lei, cu 1,81 bani mai mult decat in ziua trecuta, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 3,7344 lei, dupa ce miercuri cursul BNR era de 3,7218 lei pentru 100 de yeni.

Gramul de aur costa joi 121,92 lei, in timp ce miercuri fusese cotat la 122,22 lei.