Cum au depreciat crizele din Grecia si Ungaria, leul romanesc. O privire a BNR

de Dan Popa     HotNews.ro
Vineri, 6 august 2010, 16:24 Economie | Finanţe & Bănci


Cursul de schimb leu/euro si-a inversat in aprilie traiectoria, miscarea sa reflectand in principal amplificarea temerilor generate de criza datoriei suverane din Grecia si de potentiala extindere a acesteia in alte state ale zonei euro, se arata in Raportul privind inflatia, publicat vineri de BNR.

"Cresterea cursului de schimb al leului s-a accelerat (...) ca urmare a tensionarii mediului politic si a pietei financiare interne in contextul deteriorarii perspectivelor executiei bugetare si al suplimentarii de catre autoritati a masurilor de consolidare fiscala. In intervalul aprilie - iunie, leul s-a depreciat fata de euro cu 3,6 la suta in termeni nominali si cu 3,1 la suta in termeni reali. In raport cu dolarul insa - in conditiile in care valoarea acestuia a crescut abrupt fata de euro - moneda nationala s-a depreciat cu 12,7 la suta in termeni nominali si cu 12,4 la suta in termeni reali", se mai arata in Raport.
  • Schimbarea produsa in aprilie in traiectoria cursului de schimb leu/euro a fost in principal cauzata de criza finantelor publice din Grecia
Potrivit specialistilor Bancii nationale, in trimestrul II, leul si-a diminuat semnificativ aprecierea nominala
 
Rulajul pietei valutare interbancare locale a crescut treptat - inclusiv ca urmare a amplificarii operatiunilor cu caracter speculativ - atingand in luna mai maximul ultimelor 16 luni; in aceste conditii, cursul de schimb leu/euro a urcat in data de 20 mai la cea mai mare valoare din ultimele 11 luni (4,1998).
 
 
Raport BNR
comparativ cu euro si a inregistrat prima depreciere nominala din ultimele trei trimestre in raport cu dolarul SUA (6,4 la suta). Schimbarea produsa in aprilie in traiectoria cursului de schimb leu/euro a fost in principal consecinta inflamarii ingrijorarii investitorilor financiari legate de criza finantelor publice din Grecia, in conditiile cresterii incertitudinii privind, modalitatea de implementare a pachetului de sprijin financiar UE/FMI adoptat in 10-11 aprilie si capacitatii guvernului elen de a pune in aplicare masurile de austeritate cerute de UE.

"Temerile generate de aceasta criza si de riscul de contagiune atasat au fost ulterior amplificate de decizia agentiei Standard&Poors privind retrogradarea Greciei la categoria sub-investment, precum si de diminuarea rating-ului Portugaliei si, ulterior, al celui al Spaniei (cu perspectiva negativa pentru toate cele trei tari); un efect similar a exercitat si semnalul dat de preluarea de catre statul spaniol a bancii CajaSur", se mai arata in Raportul BNR.
  • Deciziile europene au slabit doar temporar presiunile pe euro
Deciziile adoptate de autoritatile europene in vederea contracararii efectului advers al crizei din Grecia, adica activarea mecanismului de asistenta financiara UE/FMI si crearea unui Mecanism European de Stabilizare, in valoare de 500 milioane euro (suplimentat apoi la 750 milioane euro), au slabit doar temporar presiunile de depreciere exercitate asupra monedei euro, dar si asupra monedelor din regiune.

Miscarea ascendenta a raportului leu/euro a fost potentata si de inrautatirea perceptiei investitorilor asupra perspectivelor pe termen scurt ale economiei romanesti, date fiind: (i) revizuirea in sens nefavorabil a prognozelor privind evolutia PIB si a deficitului bugetar in anul 2010, dar mai ales (ii) accentuarea incertitudinilor legate de capacitatea guvernului de a implementa masurile de diminuare a cheltuielilor bugetare anuntate in data de 7 mai, implicit de a asigura derularea in parametri conveniti a acordului incheiat cu UE, FMI si IFI.
Intr-o oarecare masura aceste presiuni au fost atenuate de cresterea fermitatii gestionarii de catre BNR a lichiditatii de pe piata monetara si de majorarea implicita a randamentelor acesteia.
  • Crizele din Ungaria si Grecia au depreciat leul
Ca urmare, in intervalul aprilie-mai, leul s-a depreciat cu 2,1 la suta fata de euro, valoarea fiind insa inferioara celor consemnate de forint (4,1 la suta), respectiv zlot (4,0 la suta). Ritmul de depreciere a leului s-a intensificat in iunie - similar tendintelor din regiune - in conditiile inrautatirii perceptiei de risc asociat evolutiilor zonale, inclusiv celor locale. Reactia a fost generata, pe de o parte, de incertitudinile legate de componenta viitoarei coalitii guvernamentale din Cehia, dar in special de declaratia neasteptata a vicepresedintelui partidului Fidesz, care a afirmat ca Ungaria are probleme mult mai dificile decat se credea anterior, sansele evitarii unei situatii precum cea a Greciei fiind reduse; guvernul ungar a revenit insa ulterior asupra acestor declaratii, anuntand totodata un plan de masuri care sa-i permita respectarea tintei de deficit stabilita initial.

Pe de alta parte, deteriorarea sentimentului pietei a fost indusa de dificultatile aparute in procesul de adoptare de catre autoritatile romane a masurilor suplimentare de consolidare fiscala - initierea unei motiuni de cenzura impotriva acestor masuri, declararea de catre Curtea Constitutionala a masurii de reducere a pensiilor cu 15 la suta drept neconstitutionala si recurgerea la substituirea acesteia cu cea de majorare a cotei TVA - de natura sa amane termenul evaluarii periodice de catre board-ul FMI a indeplinirii conditionalitatilor din aranjamentul stand-by si implicit eliberarea unei noi transe din imprumutul aferent.

Pe fondul cresterii incertitudinilor privind implementarea programului de austeritate bugetara propus de guvern, tensiunile de pe piata valutara interbancara s-au amplificat treptat, rulajul tranzactiilor urcand in iunie la maximul ultimelor 17 luni. Cursul de schimb al leului in raport cu euro a consemnat o crestere abrupta atingand in ultimele zile ale trimestrului maxime istorice succesive; totodata, variatiile sale zilnice au sporit, ele ramanand insa inferioare valorilor parametrilor similari consemnati de principalele monede din regiune, se mai arata in Raportul BNR.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2419 vizualizari

  • +1 (5 voturi)    
    Si uite asa (Vineri, 6 august 2010, 16:30)

    Vizitiul [utilizator]

    Altii sunt de vina pentru tot ce ni se intampla.
  • +1 (1 vot)    
    Am priceput (Vineri, 6 august 2010, 16:57)

    Anonim [anonim]

    Deci voi ganditi asa: Criza mondiala ne-a afectat si pe noi, revenirea mondiala, o sa ne scoata din rahat.

    S-ar putea sa aveti o surpriza...
  • -1 (3 voturi)    
    mugurele, vreau banii mei inapoi ... (Vineri, 6 august 2010, 19:55)

    galma proasta [anonim]

    ... am muncit o viata cu gandul ca atunci cand nu mai pot sa muncesc, o sa am o pensie din care sa traiesc ultima parte a existentei vietii mele.

    ... ma doare in fes de criza voastra financiara, bancara ,mondiala, capitalista, comunista, mafiota si ce mai vrei tu ...

    ... eu vreau banii mei inapoi... asta e conditia mea umana, dincolo de palavragelile si ceata pe care o arunacti voi zi de zi ...

    ... mugurele, eu vreaun banii mei inapoi...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by