Declaratiile lunare privind evidenta nominala a asiguratilor precum si a obligatiilor de plata la bugetul asigurarilor pentru somaj pot fi depuse si prin CD sau trimise prin e-mail, se arata in Ordinul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (M.M.F.P.S.) pentru modificarea si completarea Procedurii privind declararea lunara de catre angajatori a evidentei nominale a asiguratilor si a obligatiilor de plata la bugetul asigurarilor pentru somaj. Documentul, care a fost publicat vineri in Monitorul Oficial (nr. 0555/06.08.2010), mai aproba codificarile pentru bazele de date, in cazul in care utilizatorul utilizeaza un alt soft si se doreste conversia. Formatul acestor declaratii si utilizarea acestui soft se face inclusiv pentru declaratiile aferente lunii Iulie 2010, cu termen de depunere in 25 August 2010.

Mihai SeitanFoto: HotNews.ro

-Pe discheta;

-Pe CD;

-Prin e-mail;

-Prin serviciul on-line oferit de A.N.O.F.M.;

-Prin S.E.N. (Sistemul Electronic National)

Modurile in care se pot depune declaratiile

Ordinul vine in scopul actualizarii datelor ce se declara, avand in vedere abrogarea unor facilitati prevazute in Legea 76/2002, cu modificari, privind somajul, cum au fost subventii pentru programe temporare de angajare a somerilor in beneficiul comunitatii locale. "De asemenea, s-a mai avut in vedere posibilitatea existentei somajului tehnic, conform O.U.G. nr. 4/2010, avand in vedere ca aceasta perioada este scutita de plata contributiilor insa este asimilata ca perioada de cotizatie sau vechime la stabilirea unor drepturi de natura sociala", explica consultantul fiscal Adrian Benta.

Decizia MMFPS vine sa corecteze o anomalie prezenta de mai multi ani pe piata. Computerele noi nu mai aveau unitati pentru dischete, numarul celor care utilizeaza ca mediu de stocare dischete este din ce in ce mai redus, iar afacerile cu dischete erau strict pe segmentul colaborarii cu MMFPS.

Potrivit ordinului, depunerea declaratiei lunare prin intermediul serviciului on-line oferit de ANOFM se poate face "incepand cu data de la care serviciul va deveni operational".