Numerarul aflat in circulatie la sfasitul lunii iunie- peste 26 miliarde de lei, cu peste 2,2 miliarde mai mult decat in ianuarie

de Dan Popa     HotNews.ro
Marţi, 10 august 2010, 9:46 Economie | Finanţe & Bănci


La sfarsitul lunii iunie, numerarul aflat in circulatie in Romania se ridica la peste 26 miliarde de lei (circa 6 miliarde de euro), se arata in buletinul lunar publicat marti de Banca Nationala. Acest nivel reprezinta un record al ultimilor 4 ani, banii aflati in circulatie la sfarsitul trimestrului al doilea fiind cu peste 2,2 miliarde de lei mai multi fata de ianuarie 2010 sau in crestere cu 8,4% fata de inceputul anului.  Evolutia lunara a numerarului creste si scade alternativ, perioadele de crestere corespunzand de regula intervalului aprilie-iulie, marcat de sarbatorile pascale si de sezonul concediilor de odihna ale salariatilor, precum si ultimei luni a anului, influentata de platile sensibil majorate specifice perioadei premergatoare sarbatorilor de iarna.

La finele anului 2009, numarul bancnotelor in circulatie a fost cu 8 la suta mai mic fata de cel de la sfarsitul anului precedent, in timp ce valoarea acestora s-a diminuat cu 5 la suta. Reducerea mai lenta din punct de vedere valoric s-a datorat, pe de o parte, cresterii cu 1,1 puncte procentuale a ponderii bancnotelor de 200
 
La finele anului 2009, fiecarui locuitor ii reveneau 31 de bancnote si 64 de monede din cele aflate in circulatie. Valoarea medie a unei bancnote in circulatie a fost de 40,7 lei
 
 
Sursa: BNR
lei in cantitatea totala de bancnote aflate in circulatie, ca urmare a majorarii cererii utilizatorilor pentru aceasta cupiura mai putin folosita in anii precedenti, iar pe de alta parte, diminuarii ponderii bancnotelor cu valori nominale mici, mai arata datele institutiei conduse de Mugur Isarescu.
  • Ponderea valorica a bancnotelor de 50 lei in valoarea totala a bancnotelor in circulatie, in scadere
Ponderea valorica a bancnotelor de 50 lei in valoarea totala a bancnotelor in circulatie a fost de circa 19 la suta, in scadere cu 2 puncte procentuale fata de anul precedent. La sfarsitul anului 2009, bancnotele de 100 lei detineau circa 40 la suta din valoarea totala a bancnotelor in circulatie, cu 1 punct procentual mai putin decat la finele anului 2008. Bancnotele de 500 lei reprezentau circa 1 la suta din numarul total al bancnotelor aflate in circulatie si aproximativ 15 la suta din valoarea totala a acestora, nivel apropiat celui de la sfarsitul anului anterior. Numarul de monede aflate in afara sistemului bancar a fost, la finele anului 2009, cu 25 la suta mai mare decat cel din perioada corespunzatoare a anului 2008.
Structura numerarului
Foto: Hotnews


Cresterea s-a datorat nivelului ridicat al cererii de moneda metalica de pe piata, determinat de generalizarea, in randul comerciantilor, a unei atitudini corecte in ceea ce priveste acordarea restului, precum si de extinderea utilizarii echipamentelor automate de distribuire a produselor alimentare de mica valoare sau de plata a unor servicii minore.

Moneda de 10 bani reprezenta circa 40 la suta din numarul total de monede aflate asupra populatiei si in casieriile agentilor economici, urmata de cupiura de 5 bani, a carei pondere cantitativa a fost de circa 30 la suta. Moneda de 50 bani detinea 16 la suta din cantitatea totala de monede aflata in circulatie, in timp ce cupiura de 1 ban era reprezentata intr-o proportie mai mica, respectiv 14 la suta. Valoarea monedelor aflate in circulatie s-a majorat cu 16 la suta, cu 9 puncte procentuale sub cresterea numarului de monede, in principal ca rezultat al reducerii cu circa 3 puncte procentuale a ponderii monedelor de 50 bani in cantitatea totala de monede existenta in circulatie.
  • Romanii preferea ca platile de valoare mare sa fie facute in bancnote de 200 lei
La finele anului 2009, fiecarui locuitor ii reveneau 31 de bancnote si 64 de monede din cele aflate in circulatie. Valoarea medie a unei bancnote in circulatie a fost de 40,7 lei, in crestere cu 1,5 lei fata de nivelul inregistrat la sfarsitul anului 2008, datorita majorarii cu 29 la suta a numarului de bancnote de 200 lei in circulatie si a ponderii acestuia in cantitatea totala de bancnote aflate in circulatie. Principalele explicatii pentru aceasta evolutie constau in accentuarea preferintei utilizatorilor pentru bancnota de 200 lei in efectuarea platilor de valoare mare si in utilizarea in mai mare masura a acestei cupiuri de catre institutiile de credit pentru alimentarea ATM-urilo.

Cantitatea de moneda in circulatie depinde insa si de cererea de moneda. Astfel, se poate ca bancile comerciale sa dispuna de rezerve suplimentare pe care doresc sa le imprumute, dar sa nu existe cerere de credite la nivelul respectiv al ratei dobanzii. Surplusul de oferta de moneda poate fi absorbit printr-o diminuare a ratei dobanzii, stimuland cererea de moneda si realizand astfel echilibrul pe piata monetara la un nivel mai scazut al pretului monedei.

Acest proces de interconditionare si ajustare reciproca cerere-oferta- pretul monedei (rata dobanzii) are loc in conditiile specificului pietei monetare. Ea este o piata omogena prin natura tranzactiilor, dar de tip oligopol, cu putini ofertanti. De asemenea, rata dobanzii, ca pret al monedei, se caracterizeaza printr-o anumita rigiditate. Astfel, in principiu, o banca Potrivit studiului World Banking Retail realizat in 2009, circa 39% din totalul comisioanelor incasate de bancile locale sunt generate de retragerile de numerar de la bancomate, in timp ce, in tarile din zona euro, media acestui procent este de numai 7%, in scadere fata de media de 9% din 2008. Tendinta de scadere a comisioanelor incasate de banci pentru retragerile de numerar nu s-a pastrat insa si pe plan local in 2009, din contra chiar, avand in vedere ca in 2008 numai 27% din totalul comisioanelor proveneau din aceasta directie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1191 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by