Cinci dintre cele sapte banci de economii la care Erste Group Bank AG detine cel putin 20% din capitalul social au primit la data de 9 august aprobarea Comitetului Executiv si Consiliului de Supraveghere ale Erste Group de a instraina o parte din actiunile Erste Group pe care le detin, totalizand 3.437.128 actiuni (0,9 la suta din capitalul social emis), se arata intr-un comunicat al Bursei de Valori Bucuresti. "In Austria exista circa 52 de banci de economii. Rezultatele lor se consolideaza, chiar daca ele opereaza independent in piata. Aceste 52 de banci detin in total aproximativ 5 % din participatia Erste. Practic, comunicatul nostru spune ca acele cinci banci, de cate ori vor tranzactiona o actiune Erste vor trebui sa faca public operatiunea", a explicat pentru HotNews.ro Alina Costache, purtator de cuvant Erste Group.

Actiunile sunt la purtator, cu drept de vot, fara valoare nominala (actiuni obisnuite) si vor fi vandute in intervalul 16 august 2010-11 noiembrie 2011. Pretul per actiune va fi cel cotat la momentul vanzarii pe piata bursiera relevanta, dar nu mai putin de 2 euro.

In urma introducerii Noului Haftungsverbund in 2009, setul de acorduri care reglementeaza, in calitate de succesor al Haftungsverbund, cooperarea tuturor celor 52 de banci de economii austriece, constituie cadrul legal pentru consolidarea tuturor bancilor de economii in situatiile financiare ale Erste Group, conform sectiunii 59 din Legea Bancara Austriaca (BWG), se mai arata in documentul inaintat Bursei.

De asemenea, cele sapte banci de economii la care Erste Group Bank AG detine cel putin 20% din capitalul social sunt considerate in momentul de fata companii asociate in sensul sectiunilor 228 si 224 din Codul Comercial Austriac (UGB). Ca atare, actiunile Erste Group detinute de aceste banci de economii sunt considerate actiuni de trezorerie in sensul sectiunii 65 din Legea Societatilor Comerciale pe Actiuni (AktG), iar tranzactionarea acestora face in prezent obiectul unor cerinte imbunatatite de aprobare si informare.