Fondul Monetar International avertizeaza, intr-o nota adresata tarilor membre ale Grupului 20, ca relansarea economiei mondiale va continua, dar va slabi in intensitate pana la sfarsitul lui 2010 si in primul semestru al anului 2011, relateaza AFP.

"Potrivit proiectiilor noastre, relansarea va continua, cu o anumita lentoare in semestrul doi din 2010, care ar urma sa afecteze primul semestru din 2011", precizeaza FMI, in nota redactata cu ocazia reuniunii delegatilor tarilor G20, care se va desfasura in perioada 4 - 5 septembrie.

FMI nu a publicat noi estimari, aceste date fiind asteptate la inceputul lui octombrie, inaintea reuniunii anuale a institutiei de la Washington.

Potrivit economistilor Fondului, "relansarea a intrat intr-o noua faza". "In economiile dezvoltate, sustinerea relansarii bugetare si a reconstituirii stocurilor este in curs de a se reduce, iar cresterea va fi din ce in ce mai mult determinata de consum si de investitii", se arata in documentul citat. "Cu toate acestea, riscurile unei cresteri mai slabe decat estimarile, incertitudinile ridicate de pe pietele financiare constituie un subiect de ingrijorare deosebit", explica FMI.

Aceasta ingrijorare este generata in principal de marimea sumelor pe care statele din Zona Euro le-au imprumutat pe termen scurt. "Datoria publica ce ajunge la maturitate in economiile vulnerabile din Zona Euro in semestrul II 2010 si in 2011 depaseste 400 de miliarde de dolari", precizeaza Fondul.

"Perturbatiile din pietele obligatiunilor de stat, generate fie de esecul operatiunilor de refinantare, fie de o penurie de capital in sectorul bancar ar putea majora considerabil presiunea asupra finantelor publice, antrenand o pierdere de incredere pe piete si provocand o noua stramtorare importanta asupra bugetelor statelor aflate in dificultate, ceea ce ar putea submina relansarea mondiala", avertizeaza FMI.