"Atata timp cat legea le permitea teoretic instrainarea unor active, noi eram obligati sa preintampinam acest lucru si sa ne asiguram ca el nu se va produce”, au declarat pentru HotNews.ro surse din cadrul ANAF. Potrivit acestora, instituirea sechestrului de catre ANAF nu a fost insotita de evenimente deosebite. “A decurs normal, fara ca in rapoartele care insotesc instituirea sechestrului sa fie consemnate probleme din partea reprezentantilor companiei”, au mai spus sursele citate.

“De altfel, sechestrul asigurator face parte din procedura obisnuita de executare silita, fara sa fie o masura exceptionala. Il instituim atunci cand exista pericolul ca cel urmarit sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca activele si sa puna in pericol recuperarea sumelor datorate", au mai precizat oficiali ai ANAF.

Masurile asiguratorii dispuse sunt valabile pe toata perioada executarii silite, fara indeplinirea altor formalitati, au mai precizat sursele citate. "Odata cu ajungerea creantei pe care o avem la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii. Potrivit legii, daca valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acopera integral creanta fiscala a bugetului general consolidat, masurile asiguratorii pot fi infiintate si asupra bunurilor detinute de catre debitor in proprietate comuna cu terte persoane, pentru cota-parte detinuta de acesta, au mai spus oficiali ai ANAF.

Dimitry Grigoryev, reprezentantul Grupului Rompetrol explica la sfarsitul lunii august intr-o forma plastica felul in care vede relatia dintre companie si statul roman. Potrivit acestuia, compania kazaha este un gradinar care a cumparat pe bani multi un pom neingrijit, a investit pentru a-l creste si inca asteapta sa faca mere. Statul roman cere acum "banii pe care ar putea sa-i obtina daca ar vinde merele". Acesta a mentionat ca "piata s-ar resimti puternic daca Rafinaria ar trebui inchisa pentru o perioada mai lunga".

Grigoryev a precizat ca in septembrie-octombrie, potrivit unor reglementari din domeniu, Rafinaria va trebui inchisa pentru verificari si reinnoirea unor licente de exploatare - o procedura la care sunt obligate toate rafinariile, odata la 4-5 ani. Acesta considera ca piata deja se resimte, in perspectiva inchiderii temporare si ca se va resimti puternic daca ar trebui sa ramana inchisa pe o perioada mai lunga.