"Clientii sa mearga sa isi negocieze marja de dobanda cu banca. Din acest punct de vedere, Ordonanta 50 este foarte buna, dincolo de discutia legata de aplicarea ei retroactiva sau nu. Dar faptul ca exista o lege care sa permita clientului sa nu mai accepte dobanzi sau marje unilaterale din partea bancii, este de salutat", a declarat pentru HotNews.ro Theodor Stolojan, fost premier, in prezent europarlamentar. Declaratia a fost facuta la conferinta "Esecul statului asistential. Solutii de piata la criza economica", organizat de Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala Eleutheria (CADI - Eleutheria) si Fundatia Konrad Adenauer.

Theodor StolojanFoto: Hotnews

Stolojan a mai spus ca evita sa se declare transant de partea unei parti aflate in conflict (ARB si banci vs. clienti) in privinta retroactivitatii aplicarii Ordonantei 50/2010. "Trebuie sa fac cateva calcule pentru ca eventualele pierderi ale sistemului trebuie luate in calcul", a mai spus Stolojan.

Reamintim ca luni, presedintele ARB, Radu Ghetea, a declarat in cadrul unui seminar ca ii va cere presedintelui Basescu sa nu promulge Ordonanta 50/2010, daca ea va trece de Camera Deputatilor. Oficialii ARB se intalnesc luni dupa amiaza cu cei ai Ministerului de Finante, discutiile vizand tocmai aspectele legate de retroactivitatea aplicarii prevederilor Ordonantei. "Avem în continuare speranţa că la nivelul Comisiei de Finanţe şi Bănci din Parlament vom avea posibilitatea să ne spunem punctul de vedere. Dacă se va aproba ordonanţa în forma actuală, fără modificări, urmează promulgarea ei. Consiliul de administraţie al ARB va merge în continuare pe toate căile până la clarificarea situaţiei. Nu vom face nici grevă, nici demonstraţii, nici aplicare abuzive ale unor prevederi", a precizat Gheţea.