Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei ar putea creste cu 3% daca taxele s-ar colecta la nivelul din Bulgaria, valoare similara cu cea colectata din impozitul pe venituri, a declarat joi Eugen Radulescu, directorul directiei audit intern din cadrul BNR. El a mai aratat ca evaziunea fiscala a ajuns la dimensiunea unei probleme de securitate nationala.

"Daca ar exsta vointa politica si taxele s-ar colecta la nivelul din Bulgaria am avea 3% in plus la PIB, adica tot impozitul pe profit", a declarat Eugen Radulescu, care a mentionat ca autoritatile bulgare au angajat experti straini care raspund de problema colectarii taxelor.

Oficialul BNR a mai aratat ca exista slabiciuni majore pe intregul lant de colectare, iar nivelul evaziunii fiscale este endemic. "Problema poate fi considerata de securitate nationala. (...) Creaza distorsiuni majore in mediul concurential, pentru ca unii platesc iar altii nu platesc. Unii sunt puternici si la ei nu ajung controalele, controalele ajung numai la cei fraieri", a spus Radulescu in conferinta "Coordonate de actualitate ale restructurarii economiei romanesti".

Cota progresiva nu e o solutie pentru echilibrarea bugetului

Eugen Radulescu este de parere ca revenirea la cota unica nu va duce la echilibrarea bugetului, in conditiile in care incasarile din impozitul pe venit sunt de circa 3% din PIB.

"Revenirea la o cota progresiva nu va aduce in niciun caz o echilibrare a deficitului bugetar. S-ar intampla ce s-a mai intamplat, ori angajatorii ar plati la negru, ori ar merge la vecinii nostri unguri, care se pregatesc sa introduca cota unica", a spus directorul BNR.

El a precizat ca in prezent exista cinci feluri de contributii sociale platite de angajator, trei feluri de contributii platite de salariat si cota unica de 16%, astfel ca la fiecare 100 lei venit, 81 lei reprezinta impozit. Daca s-ar reveni la sistemul din 2005, la fiecare 100 de lei venit, 105 lei ar reprezenta impozite si taxe, mai aratat Eugen Radulescu.