Grecia nu si-a indeplinit angajamentele privind redresarea finantelor publice, a declarat marti Josef Proll, ministrul austriac de finante, care a avertizat ca Austria ar putea sa nu verse contributia la programul de sustinere a economiei elene, potrivit AFP. El a precizat ca autoritatile de la Atena nu si-au respectat angajamentele cu privire la nivelul impozitelor.

In consecinta, el a avertizat ca Austria ar putea sa nu isi achite in decembrie contributia de 190 milioane de euro la ajutorul financiar acordat Greciei de tarile din zona euro.

"Datele de care dispunem nu ne dau niciun motiv, din punctul de vedere al Austriei, sa eliberam transa din decembrie", a aratat Josef Proell.

O misiune a Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene si FMI au sosit luni la Atena pentru evaluarea situatiei economice a Greciei. Pe baza acestei evaluari, reprezentantii statelor membre se vor pronunta in privinta acordarii urmatoarei transe din ajutorul financiar in valoare de 110 miliarde de euro.

Grecia a primit pana in prezent 30 miliarde de euro din acest program, iar in decembrie ar trebui sa primeasca inca noua miliarde de euro.