Trei noi banci regionale si-au incetat activitatea in Statele Unite, ridicand la 149 numarul falimentelor inregistrate de la inceputul anului, a anuntat vineri FDIC, unul dintre organismele de reglementare a sectorului financiar-bancar. Cele trei banci sunt de talie mica, precizeaza AFP.

First Banking Center, din statul Wisconsin (nord), a fost inchisa vineri si va fi cumparata de First Michigan Bank. Ea avea 17 sucursale si active de 750,7 milioane dolari.

Allegiance Bank of North America, o banca din Pennsylvania (est), cu 5 agentii si active de 106,6 milioane dolari, va fi preluata de VIST Bank.

In fine, Gulf State Community Bank, din Florida (sud est) a falimentat si ea, urmand sa fie preluata de Centennial Bank. Gulf State Community Bank detinea 5 agentii si active de 112,1 milioane dolari.

Falimentele bancare au depasit in urma cu doua saptamani numarul de 140 de cazuri de acest gen inregistrate in 2009, fara precedent din 1992.

Recordul dupa al Doilea Razboi Mondial dateaza din 1989, cand 534 de institutii bancare au falimentat.