Banca Nationala a Portugaliei: Bancile se confrunta cu riscuri "intolerabile"

de Dan Popa     HotNews.ro
Marţi, 30 noiembrie 2010, 16:09 Economie | Finanţe & Bănci


Bancile portugheze s-ar putea confrunta cu un risc "intolerabil" daca tentativa de consolidare a finantelor publice esueaza, a avertizat Banca Centrala a Portugaliei in Raportul de stabilitate publicat marti. Guvernul a adoptat un buget de austeritate pentru 2011, in incercarea de a reduce deficitul public si de a linisti investitorii care nu exclud ca Portugalia sa apeleze la un nou ajutor financiar acordat de FMI. Pentru mai multi economisti, chestiunea nu se mai pune daca Portugalia va apela la FMI, ci cand anume o va face. Deocamdata, oficialii FMI neaga ca s-ar fi intervenit pentru un nou acord, iar autoritatile locale spun ca situatia finantelor e sanatoasa.

Comisia Europeană s-a arătat luni mai pesimistă decât guvernele Portugaliei şi Spaniei cu privire la capacitatea acestor două ţări de a-şi reduce deficitele publice anul viitor, în vreme ce Lisabona şi Madridul se află în atenţia pieţelor, transmite AFP.

În ultimul său raport, CE estimează că deficitul public al Portugaliei va fi redus la 4,9% din PIB anul viitor, după 7,3% anul acesta. Estimarea este mai bună decât cea din primăvară (7,9% pentru 2011), însă prevede un deficit mai mare decât cel de 6,4% estimat în proiectul de buget al guvernului portughez.

Autorităţile portugheze nu au cerut negocieri cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat luni pentru presă directorul general adjunct al FMI, John Lipsky, citat de AFP.


Citeste mai multe despre   










1035 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version