“Inca de la introducerea monedei euro, am decis să nu integram la nivel european si pietele politice, obiectivul declarat fiind o zona monetara comuna nu neaparat si una politica. Am transferat prin urmare competenţele în materie de politică monetară la nivel european, dar nu si jurisdicţia politicii fiscale şi financiare. Nu este nici un secret faptul ca la crearea UEM nu a existat majoritatea politica necesara si suficienta pentru o politica fiscala şi bugetara comuna”, a spus ieri la Paris, ministrul german de Finante Wolfgang Schauble, cu ocazia decernarii unui premiu in economie.

“Menţinerea la nivel naţional a responsabilitatii pentru politica bugetară şi financiară a dus logic la infiintarea Pactului de stabilitate şi de creştere europeană, al cărui obiectiv a fost şi este acela de a încuraja membrii zonei euro sa-si consolideze competitivitatea si sa urmareasca prin intermediul politicilor fiscale, stabilitatea financiară in sensul stabilitatii monedei.

Asa se face ca întreg teritoriul Uniunii Europene s-a transformat de facto într-o nouă formă de “guvernare” supranaţională – cum arata si Curtea Constituţională Federală- intr-o structură sui generis. Uniunea Europeană a dat naştere la ceva nou, care merge dincolo de conceptul tradiţional de stat-naţiune şi, prin urmare, care reflectă punctul de vedere al instituţiilor politice, al realităţilor şi provocărilor secolului 21, inclusiv globalizarea.

Dar un lucru este clar: cu turbulenţe în curs de desfăşurare din zona euro, am ajuns la un stadiu în care simpla trimitere la rezultatele obţinute pana acum nu mai este convingătoare.

Am ajuns la un stadiu în cazul în care în mod clar – mai clar decât până în prezent – ar trebui să abordam urmatoarele intrebari, carora sa le si raspundem: Ce poate şi ce trebuie să facă Europa? Ce nu poate sa faca si ce nu trebuie sa faca? Care sunt responsabilităţile statelor naţionale? Care sunt limitele?

Acestea sunt întrebările la care pieţele financiare, dar, si un public din ce în ce mai eurosceptic aşteaptă răspunsuri de la noi. Pieţele financiare şi cele publice au opinii opuse, ceea ce face această situaţie şi mai dificilă. O uriasa dezbatere politică se impune: pieţele financiare asteapta ca UE sa isi asume responsabilitatile politicii fiscale şi financiare, ceea ce publicul nu doreste.

Problema delimitarii (demarcarii) responsabilităţilor europene şi naţionale în materie de cooperare europeană se pune cu un grad deosebit de urgenţă pentru politicile fiscale şi financiare. Consolidarea pactului de stabilitate şi de creştere decisa în ultimele săptămâni de către Consiliul European şi monitorizarea mai strictă a politicilor economice şi financiare sunt dovezile unui angajament puternic pentru consolidarea cooperării si solidaritatii europene.

În ceea ce priveşte, de exemplu, emiterea de eurobonduri, unde statele participante sunt debitori solidari responsabili, ne întoarcem la problema „comunitarizarii” politicii fiscale şi financiare şi la problema acceptării sale de către ţările membre. Euro-obligatiunile sunt, de asemenea, o încălcare clară a spiritului şi principiului central de management al Pactului de stabilitate şi creştere.

A insista ca fiecare membru al Uniunii Monetare sa isi asume responsabilitatea naţională in cadrul stabilitatii acestei Uniunii nu este un act de desolidarizare europeana, ci chiar dimpotriva.

Cum spunea Jacques Delors, pe buna dreptate: Europa este ca o bicicletă. Dacă nu avanseaza, cade”.

P.S. SUA vrea sa participe, se pare, cu bani mai multi la intarirea Fondului destinat imprumutarii statelor cu probleme.​