Guvernul a hotarat in sedinta de miercuri ca plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii dupa data de 20 mai 2010 si pana la 31 decembrie 2010, se va face esalonat. Astfel, in anul 2012 se va acorda 34%, iar in 2013 si 2014 cate 33% a anuntat Ioana Muntean, purtatorul de cuvant al Guvernului.

Executarea esalonata a unor titluri executorii care au ca obiect drepturile banesti nu este interzisa in niciun mod de Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, a precizat purtatorul de cuvant.

Suma totala aferenta titlurilor executorii reprezentand drepturi de natura salariala obtinuta de personalul bugetar in perioada mentionata este de circa 973 milioane de lei si reprezinta 0,2% din PIB-ul estimat pentru anul 2010.