Ungaria a colectat in acest an 181,8 miliarde de forinti, circa 645 milioane de euro, din taxa pe banci, dupa ce institutiile financiare au platit a doua transa a taxei care completeaza obligatiile pe 2010, au anuntat luni reprezentantii Ministerului Economiei, citati de Portfolio.hu. Platile aferente celei de-a doua transe au totalizat 88,8 miliarde de forinti, adica 316 milioane de euro.

Autoritatile au aratat ca marea majoritate a institutiilor financiare au demonstrat o disciplina ridicata in indeplinirea acestei obligatii, avand astfel o contributie importanta la eforturile Ungariei de a respecta tinta de deficit de 3,8% pentru acest an.

Parlamentul de la Budapesta a votat in luna iulie introducerea unei taxe exceptionale asupra bancilor si asigurarilor care urmeaza sa permita colectarea a 200 miliarde de forinti (aproximativ 700 milioane de euro). Aceste masuri au fost luate pentru reducerea deficitului public si vor fi aplicate in urmatorii trei ani.