Elita lumii din afaceri si politica poate fi intalnita timp de 5 zile incepand de astazi la Davos (estul Elvetiei), unde demareaza lucrarile Forumului Economic Mondial (WEF). Cuvantul de deschidere ii va apartine preşedintelui rus Dmitri Medvedev, care va tine un discurs la numai două zile după atacul in care au fost ucişi 35 de oameni în Moscova. El "va sosi doar pentru deschidere şi va pleca imediat", a declarat pentru WEF serviciul de presă al Kremlinului. Pentru scurte interventii vor sosi la Davos Robert de Niro si Jose Carreras.

Potrivit experţilor in politica, in cazul in care Medvedev nu isi va suspenda deplasarea, acesta va vorbi despre stabilitatea Rusiei si siguranta mediului de business, accentuand faptul ca Rusia nu va permite repetarea catastrofei de pe aeroportul Domodevo. El va încerca să mai convingă investitorii că ţara sa rămâne un loc sigur pentru investiţii străine, pe care speră să le atragă.

-reforma sistemului monetar internaţional

-imbunatatirea reglementarii pieţelor

-lupta împotriva volatilitatii preţurilor materiilor prime

Ordinea de zi

Potrivit organizatorilor reuniunii anuale marele "brainstorming" din acest an reuneste 35 de şefi de stat şi de guvern precum si alti 2500 de factori de decizie politică la nivel mondial. Mai sunt asteptate discursurile preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, aflat la a doua sa participare la WEF, acesta urmand sa abordeze obiectivele G20 în timpul preşedinţiei franceze.

Cancelarul german Angela Merkel va discuta despre problemele zonei euro si mai ales despre fondul de sprijin destinat statelor europene in criza. Discutiile pe aceasta tema vor forma nucleul unei mese rotunde la care urmeaza sa participe inclusiv preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, cel japonez Naoto Kan, dar si premierul britanic David Cameron.

-42.500 franci -contributia anuala pentru 1000 cele mai mari companii din lume

-500.000 franci elvetieni anual pentru a fi "partener strategic"

-200 conferinţe internaţionale, in afara meselor rotunde

-35 şefi de stat şi de guvern

-2500 oameni de afaceri, politicieni, lideri de ONG-uri, oameni de ştiinţă

-100 de jurnalişti vor acoperi dezbateri

-400 de persoane angajate de WEF în Elveţia, China, SUA şi Japonia

Davos 2011 in cifre

La WEF vor participa si pietele emergente -India şi China, ai caror reprezentanti vor vorbi despre noua ordine economica globala. Marii absenti sunt presedintele SUA Barack Obama si cel al FMI, Dominique Strauss Kahn. Delegatia SUA va fi condusa de secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, al carui discurs este de asemenea foarte asteptat.

La Davos vor mai avea scurte interventii actorul Robert de Niro si tenorul Jose Carreras. De Niro este asteptat sa vorbeasca despre polarizarea tot mai puternica a bogatiei pe planeta, in vreme ce Carreras isi va structura discursul pe tema crizei din punct de vedere al moralei.

De asemenea, la aceasta editie si-au anuntat prezenta un numar mare de bancheri, editia de anul trecut "stralucind" prin lipsa acestora.

Peste 5000 de militari elvetieni vor supraveghea zona, masurile de securitate fiind foarte stricte.

HotNews va va tine la curent cu cele mai importante luari de cuvant de la World Economic Forum 2011.