Presedintele a invocat lipsa de competitivitate a firmelor. Cat de competitivi suntem si cum a modificat criza nivelul competitivitatii

Joi, 24 februarie 2011, 17:54 Economie | Finanţe & Bănci

In primul rand, o observatie: in primele zece luni din 2010 numărul salariaţilor s-a redus în sectorul public cu 88,3 mii (-6%) şi în sectorul privat cu 83 mii (-2,9%). Salariul mediu net lunar la nivel naţional a crescut în perioada noiembrie 2009 - noiembrie 2010 cu 11 lei (0,8%). Aceasta înseamnă o scădere a puterii de cumpărare cu 7% (avand în vedere inflaţia anualizată de 7,9%). Salariul la privat a ajuns să îl depăşească în medie pe cel la stat. Salarii mai mici nu înseamnă productivitate mai mare, ci înseamnă pe de o parte un stimulent mai mic pentru muncă – şi implicit scăderea producţiei -, iar pe de altă parte un consum mai mic – şi implicit noi disponibilizări şi amânarea reluării creşterii economice. Imediat după tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, economia a reintrat în recesiune, deşi anterior acestei măsuri, în trimestrul II 2010, înregistrase o uşoară revenire (+0,3%). Concluziile apartin economistilor Lucian Albu (Academia Romana) si Liviu Voinea, autorii unui Barometru al productivitatii.

• Determinanţi ai productivităţii

Potrivit Barometrului, scăderea numărului de salariaţi nu a făcut economia românească mai competitivă, ci doar a ajustat costurile de producţie. Dar valoarea adăugată brută depinde nu de numărul de salariaţi în primul rând, ci de gradul de tehnologizare şi calitatea utilajelor, de eficienţa organizării şi de management, de guvernanţa corporativă, de nivelul de sofisticare al produselor (care influenţează şi preţul). România stă prost la toate aceste capitole iar disponibilizările în masă, atât la stat cât şi la privat, nu rezolvă problema productivităţii, e aratat in studiul coordonat de Liviu Voinea.

Cea mai mare productivitate se înregistrează într-un sector (financiar-bancar) care stimulează importurile şi acumularea de datorie, nu exporturile şi acumularea de resurse. Productivitatea peste medie din sectorul financiar nu are efect de antrenare în restul economiei, ceea ce exprimă costurile ridicate ale intermedierii financiare pentru cei care apelează la aceste servicii.

Productivitatea muncii în agricultură este dezastruoasă, în condiţiile în care peste un sfert din populaţia ocupată activează în acest sector. Deci restul populaţiei ocupate trebuie să recupereze decalajul de productivitate creat de acest sector.

Sectorul de servicii are o productivitate substanţial mai mică decât sectorul industrial (atât înainte de criză cât şi pe parcursul acesteia), contrar aşteptărilor şi experienţei europene, ceea ce înseamnă că nici măcar prin schimbarea structurii ocupării dinspre sectorul industrial către sectorul de servicii productivitatea muncii nu va creşte în România şi convergenţa cu UE nu va fi facilitată. O explicaţie posibilă constă în economia subterană, foarte prezentă în sectorul de servicii (astfel încât valoarea adăugată din acest sector nu este integral raportată.

• Analiza productivităţii în industrie

Majoritatea sectoarelor din industria prelucrătoare se găsesc sub productivitatea medie. Sectoarele cu cea mai mare productivitate, de prelucrare a ţiţeiului şi industria tutunului, sunt orientate către distribuţie şi consum intern. Alte sectoare cu productivitate peste medie sunt şi ele orientate către consum intern: industria de băuturi şi cea farmaceutică. Productivitatea peste medie din prelucrarea lemnului se explică probabil prin munca la negru în această industrie (dominată de zilieri).

Singurele sectoare orientate către export şi cu productivitate peste medie sunt industria metalurgică şi fabricarea autovehicolelor de transport rutier, dar valorile sunt totuşi apropiate de medie. Industriile tradiţionale de export precum cea de îmbrăcăminte, pielărie sau mobilă înregistrează productivităţi scăzute.

Fabricarea calculatoarelor şi fabricarea de maşini şi utilaje sunt probabil intensive tot în forţă de muncă, din moment ce au productivităţi sub medie, deci au o componentă redusă de inovaţie şi seamănă mai degrabă cu industria textilă şi de îmbrăcăminte din acest punct de vedere.

Productivitatea scăzută din sectorul construcţiilor metalice se explică probabil prin scăderea masivă a producţiei pe fondul crizei imobiliare.

• Analiza comparativă a productivităţii

Creşterea productivităţii muncii în România între 2000-2008 nu a fost singulară, toate ţările cu care România concurează direct înregistrând dinamici pozitive. România, a cărei productivitate se situează la 48% din media europeană, se află semnificativ în urma Croaţiei, Macedoniei şi Turciei, ţări nemembre ale UE încă. Cu o productivitate atât de scăzută, România nu poate găsi în exporturi principalul motor de relansare economică.

Singurele ţări din UE care au înregistrat scăderi ale productivităţii muncii în 2009 au fost România, Lituania şi Grecia (vezi şi tabelul A3), practic ţările europene care au aplicat cele mai severe măsuri anti-criză. Cum în cazul României aceste măsuri au culminat în 2010, ne aşteptăm ca dinamica negativă a productivităţii să fi continuat.

Speranţa în schimbarea rapidă a modelului de creştere economică de la unul bazat pe consum la unul bazat pe export nu este întemeiată, întrucât: sectoarele orientate către export înregistrează productivităţi mai mici decât sectoarele orientate către consum intern, chiar şi în condiţiile crizei economice. Rata reală efectivă de schimb este mult apreciată faţă de nivelul din 2005, iar productivitatea este chiar sub nivelul unor ţări candidate la UE.