Banca Centrala Europeana (BCE) a decis, joi, sa mentina dobanda de politica monetara la nivelul de 1%, in pofida cresterii inflatiei din zona euro in ultimele luni, potrivit AFP. Dobanda de refinantare, care este, teoretic, barometrul creditelor in tarile din zona euro, stationeaza la acest nivel din luna mai 2009.

Jean-Claude Trichet, presedintele BCE, a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca o crestere a ratei dobanzii este "posibila" luna viitoare, insa o astfel de masura nu va fi urmata de o serie de alte cresteri.

De asemenea, BCE a anuntat ca a revizuit prognoza cu privire la rata inflatiei pentru 2011 si 2012. Pentru acest an, oficialii bancii se asteapta ca rata inflatiei sa ajunga la 2,3%, fata de 1,8% cat estimasera anterior, iar in 2012 inflatia ar urma sa coboare la 1,7%, insa va fi peste prognoza anterioara, de 1,5%.

Eurostat a anuntat la inceputul acestei luni ca se asteapta ca rata anuala a inflatiei sa fie de 2,4% in februarie, in crestere comparativ cu nivelul inregistrat in ianuarie, de 2,3%.

Totodata, BCE a imbunatatit prognozele de crestere economica pe urmatorii doi ani, la 1,7% in acest an si 1,8% in 2012. Estimarile anterioare prevedeau o crestere economica de 1,4% in 2011 si 1,7% in 2012. ​