Deficitul comercial al Romaniei s-a redus in luna ianuarie cu 60%, la 186,2 milioane de euro, de la 472,9 milioane de euro in aceeasi luna din 2010, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Reducerea deficitului comercial s-a datorat cresterii mai accentuate a exporturilor fata de importuri.

In perioada mentionata, exporturile au crescut cu 47,8%, pana la 3,41 miliarde de euro, iar importurile au avansat cu 29,4%, la 3,60 miliarde de euro.

Calculat in lei, exporturile au urcat cu 51,8%, la 14,59 miliarde de lei, iar importurile au crescut cu 32,8%, la 15,39 miliarde de lei, ceea ce inseamna ca deficitul comercial a fost de 795,1 milioane de lei, cu 1,17 miliarde de lei mai mic decat in 2010.

Fata de luna decembrie 2010, exporturile din luna ianuarie 2011 au crescut cu 3,9% (3,3% la valori exprimate in lei), iar importurile au scazut cu 11,8% (12,3% la valori exprimate in lei).

Masinile si echipamentele de transport continua sa detina cea mai mare pondere in totalul exporturilor, de 41,8%, fiind urmate de combustibili - 7,5% si materii prime si materiale, cu 7,1%, in vreme ce produsele chimice si produsele agroalimentare, bauturi si tutun detin o pondere de 6,5%, respectiv 4,7%. Alte produse manufacturate reprezinta 32,4% din totalul exporturilor.

In ceea ce priveste importurile, cea mai mare pondere este reprezentata tot de masinile si echipamentele de transport (35,1%), urmate de produse chimice (14%), combustibili (10,5%), produse agroalimentare, bauturi si tutun (6,4%) si materii prime (3,5%). Alte produse manufacturate reprezinta 30,5% din totalul importurilor in luna ianuarie.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri in luna ianuarie 2011 a fost de 2,44 miliarde de euro (10,43 miliarde de lei) la expedieri si de 2,56 miliarde de euro (10,94 miliarde de lei) la introduceri, reprezentand 71,5% din total exporturi si 71,1% din total importuri.

Diferenta dintre dinamica calculata pe baza valorilor exprimate in lei si cea calculata din valori exprimate in euro a fost determinata de deprecierea cursului monedei nationale cu 2,9% in luna ianuarie 2011 fata de luna ianuarie 2010.