Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Presedintele Eurogrup: Portugalia va avea nevoie de 75 miliarde euro daca autoritatile decid sa ceara sprijinul UE

Jean-Claude Juncker, presedintele Eurogrup, estimeaza ca Portugalia va avea nevoie de 75 miliarde de euro in cazul in care autoritatile vor decide sa apeleze la un ajutor financiar european.

Totodata, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a aratat ca este "indispensabil" ca Portugalia sa isi mentina eforturile planificate de reducere a deficitului bugetar si reformare a economiei, in ciuda demisiei premierului Jose Socrates.

"Consolidarea fiscala si reformele structurale sunt esentiale pentru a mentine increderea in economie. Sper ca dificultatile politice care au aparut in Portugalia sa fie rezolvate cat mai curand. Este important ca increderea in economia portugheza si consensul in privinta necesitatii consolidarii bugetare si reformelor structurale sa fie clar reafirmate", a declarat Barroso.

Premierul portughez Jose Socrates si-a prezentat miercuri demisia, dupa ce Parlamentul a respins masurile de austeritate propuse de guvern. El a avertizat ca o eventuala criza politica ar avea "consecinte dezastruoase" pentru tara.

Miercuri, opozitia a votat la unison respingerea noului program de austeritate, care, in ochii guvernului ar trebui sa garanteze reducerea deficitului public la 2% din PIB pana in 2013 si sa evite recurgerea la un ajutor extern.

Romania a primit a patra transa de la Comisia Europeana, in valoare de 1,2 miliarde de euro

Romania a primit joi a patra transa, in valoare de 1,2 miliarde de euro, din imprumutul de la Comisia Europeana, astfel incat suma totala virata de Executivul Uniunii Europene in ultimii doi ani se ridica la 4,85 miliarde de euro.

Uniunea Europeana a emis saptamana trecuta obligatiuni in valoare de 4,6 miliarde de euro, cu scadenta la sapte ani, pentru a finanta programul de sprijin destinat Irlandei si imprumutul acordat Romaniei.

Aceasta este a patra transa din imprumutul de 5 miliarde de euro agreat de CE cu Romania in luna mai 2009, in cadrul unui pachet de asistenta financiara derulat cu FMI si alte institutii internationale, in suma de circa 20 de miliarde de euro.

Romania a mai primit, in cadrul pachetului de asistenta financiara, suma de 11,27 miliarde de euro de la FMI.

Moody's: Marea Britanie ar putea pierde ratingul "Aaa" daca temperarea cresterii economice va avea impact asupra deficitului

Ratingul de top al Marii Britanii ar putea fi in pericol daca o crestere economica mai lenta va face mai dificil pentru guvern sa tina sub control deficitul bugetar, a anuntat agentia de evaluare financiara Moody's.

Mentinerea ratingurilor de top de care se bucura Marea Britanie din partea principalelor agentii de evaluare financiara este una din prioritatile coalitiei de guvernare de la Londra.

Moody's si-a revizuit in scadere propria estimare privind cresterea economiei Marii Britanii in acest an, de la 2% la 1,6%, sub estimarea de 1,7% a Oficiului pentru responsabilitate bugetara.

BNR: Restantele la credite au urcat cu 4,85% in februarie, la 17,56 miliarde de lei

Restantele la credite ale populatiei si firmelor au crescut in februarie cu 4,85% comparativ cu luna anterioara si cu 79,3% fata de aceeasi luna a anului trecut, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Valoarea restantelor a ajuns astfel la 17,56 miliarde de lei, reprezentand 8,43% din totalul creditelor.

Ponderea creditelor restante in total imprumuturi era de 4,88% in februarie 2010 si 8% in luna ianuarie.

Soldul creditelor populatiei si agentilor economici a fost de 208,21 miliarde de lei, fata de 209,37 miliarde de lei in luna ianuarie si 200,36 miliarde de lei in februarie 2010.

Soldul restantelor la creditele in moneda nationala era de 8,09 miliarde de lei la finele lunii februarie, reprezentand 10,5% din valoarea imprumuturilor in lei, iar restantele la creditele in valuta au fost de 9,46 miliarde de lei, adica 7,21% din totalul imprumuturilor acordate in moneda straina.