Unii furnizori de produse si servicii stiu ca taieturile marunte operate in portofelul “victimelor” pot fi tolerate cat timp se evita hemoragia financiara abundenta, sangerarile de lunga durata fiind ignorate in general de acestea. Aflati mai jos cum se pierd bani prin transferuri de mica valoare, pretul comoditatii cand ai internet banking, de ce n-ar trebui inghitite pe nemestecate comisioanele brokerilor, care sunt riscurile oferite la pachet odata cu asigurarile de viata cu componenta investitionala cat si antidotul potrivit in fiecare caz.

  • Costurile mari ale transferurilor mici

Western Union, Money Gram, Transfer Rapid, etc. La ei ar trebui sa apelezi cand vrei sa trimiti bani regulat unei rude sau cunostinte aflate la distanta, nu? Procedura e simpla, completezi un formular cu numele si adresa destinatarului, codul tranzactiei (cel care scoate bani va trebui sa il stie la randul sau), platesti taxa de transfer iar banii pot fi ridicati de la cel mai apropiat agent al firmelor in cauza. E simplu, dar la ce costuri? Sa presupunem ca ai trimis 200 de euro. La Western Union trebuie sa scoti din buzunar pentru asta…16 euro. Adica 8% din suma. Nici la concurenta situatia nu e mai roza. Iar transferurile bancare sunt la fel de ne-economice (comisionul de transfer dintr-o banca romaneasca intr-una din exterior e de 0,15-0,2% din suma transferata, dar minim 20-25 euro!). Cu alte cuvinte, daca nu transferi macar 10.000 euro prin banca asteapta-te la o jumuleala serioasa. Poti scapa ceva mai ieftin daca transferul se face intre subsidiare (de exemplu, intre BCR si Erste Bank te costa doar 5,9 euro pentru sume mai mici de 5.500 euro) sau daca utilizezi internet bankingul. O alternativa la transferurile de bani de valoare mica este PayPal, cu care iesi cam la jumatate (trebuie doar un cont bancar si o adresa valida de mail) si poti sa-l folosesti in plus la plati pentru bunuri si servicii cumparate pe internet (ai grija sa nu lasi oricum bani prea multi in contul din care faci platile). Despre o alternativa la PayPal, mai ieftina chiar (Moneybookers) aflati mai multe aici. Cel mai simplu mod de a ocoli insa solutiile consacrate de trimitere de bani din si spre Romania este sa utilizezi cardul bancar…imprumutat. De ce sa apelezi la Western Union, Money Gram, etc cand poti alimenta periodic contul tau bancar la care ai atasat un card aflat insa in posesia destinatarului banilor (il poti ceda pe al tau sau faci cerere pentru un card suplimentar)?

  • Dezavantajele comoditatii

Internet bankingul este vandut ca solutie pentru sedentari. De ce sa mai mergi la ghiseu daca poti sta comod in fotoliu platind de acasa facturile si alte hangarale (impozitul pe proprietate de pilda)?. Sa presupunem ca platesti 1-2 lei pentru un transfer de mica valoare aferent achitarii unei astfel de facturi. Ai insa facturi la telefonul fix si mobil, gaz, lumina, internet, cablu tv, poate o rata la banca, o asigurare, etc. Mai pune aici si comisonul de administrare a contului curent si taxa lunara pentru serviciul de internet banking. Una peste alta, minim 20-30 de lei despre care nu prea stii cum ti s-au strecurat din buzunar lunar. Daca ar avea de ales, cu calculele in fata, probabil ca putini posesori de internet banking ar evita sa mai plateasca on-line facturile. In definitiv ce mare scofala sa aduni rabdator cele cateva facturi si sa le platesti in aceeasi zi pe toate in loc sa stai la cate o coada pentru fiecare in zile diferite? In alta ordine de idei, nu uita ca produsele si serviciile bancare sunt carlige subtile de marketing pentru alte…produse si servicii bancare astfel incat fii foarte atent ce deget dai la ghiseu pentru ca oricum vor incerca sa-ti ia toata mana.

  • Evita postura de “asistat” permanent

Cei care cocheteaza cu speculatiile la bursa stiu ca pot opta intre un cont unde beneficiaza de asistenta brokerului (ordinele se dau prin telefon, plus ca poti cere o parere, un sfat, etc) si unul in care tranzactionarea se face on-line, ordinele fiind introduse de investitor. Costurile sunt duble in primul caz (pleaca in medie de la 1% fata de 0,5% pentru on-line trading) iar acest detaliu se traduce in sume importante pentru cei cu apetit mare de speculatii. N-ar fi mai bine sa optezi pentru mai multe conturi prin care sa tranzactionezi simultan? Unul asistat de brokerul cu care sa te consulti si unul on-line, in ambele urmand sa faci miscari identice. Economia poate fi substantiala de-a lungul unui an.

  • Nu vrei o asigurare de moarte?

Exista asigurari de accident, incendiu, somaj. Pe acelasi fir logic, ar trebui sa avem si asigurari de…moarte care acopera riscul de a-ti pierde viata. Denumirea ar face insa produsul nevandabil, asa ca avem asigurare de viata. De ce avem insa asigurarea de viata cu componenta investitionala? Probabil pentru ca oamenii au fost convinsi ca se poate acoperi din profitul generat in urma plasamentului in niste fonduri de investitii costurile componentei de protectie din polita de asigurare. De ce accepta unii sa isi blocheze banii ani buni (rareori fondurile mutuale percep comisioane de rascumparare dupa o “captivitate” in fond mai mare de 12 luni spre deosebire de investitia in “unit-linked”-uri) cu riscul de a suporta comisioane penalizatoare piperate daca vor sa recupereze o parte cand sunt la necaz? Pur si simplu, pentru ca au avut nesansa sa cunoasca un agent de vanzari bun ori nu aveau suficiente cunostinte financiare. Ca sa nu o mai lungim, daca vrei protectie cumpara o polita simpla de asigurare, daca vrei investitii mergi la un fond mutual. Nu le amesteca, risti sa te doara capul (cu ecouri in buzunar).