O echipa de experti ai FMI efectueaza, in perioada 7-20 aprilie, o misiune tehnica la sediul ANAF, pentru a acorda asistenta in legatura cu metodele indirecte de control si cresterea gradului de conformare in randul persoanelor fizice cu venituri sau averi mari, a anuntat agentia.

"Misiunea FMI se desfasoara in conformitate cu angajamentele asumate de Guvern in cuprinsul Scrisorii suplimentare de intentie agreata cu Fondul la 10 martie. Aceasta misiune are ca scop monitorizarea stadiului implementarii recomandarilor formulate de expertii Fondului in cuprinsul raportului misiunii anterioare a FMI, pe aceeasi tema, organizata la Bucuresti in perioada 24 ianuarie - 4 februarie 2011", relateaza Mediafax.

ANAF precizeaza ca misiunea vizeaza, totodata, asigurarea "suportului documentar" pornind de la buna practica internationala in domeniu necesar elaborarii procedurii de analiza de risc care va conduce la selectarea persoanelor fizice ce vor fi verificate, elaborarea unui proiect de organizare interna a structurii responsabile cu verificarea situatiilor fiscale personale, in cadrul ANAF, precum si o analiza a pregatirii profesionale necesara inspectorilor fiscali in vederea aplicarii corecte a metodelor indirecte de control.

"Sunt foarte multumit ca am reusit sa conturez aceasta directie de control din cadrul ANAF, care va verifica acele persoane fizice care realizeaza venituri mari sau au averi considerabile si care nu platesc statului impozitele aferente. Inspectorii fiscali ai acestei directii au beneficiat si beneficiaza in continuare de experienta unor specialisti precum cei de la FMI. Mi-am propus ca aceasta directie sa functioneze la standarde internationale si de aceea expertii care le vor oferi consultanta inspectorilor fiscali romani provin din tari unde aceste verificari se fac de zile (sic) si cu rezultate foarte bune: de la IRS - SUA si de la Fiscul francez", a declarat presedintele ANAF, Sorin Blejnar.

Guvernul a decis, la finele anului trecut, ca persoanele fizice ale caror venituri reale depasesc cu cel putin 50.000 lei sumele declarate vor plati impozit de 16% aplicat la diferenta dintre cele doua valori.