Deloitte: Nu este clar cu cat vor creste taxele daca Guvernul va permite primariilor sa majoreze impozitele pe proprietati
"Largirea autonomiei locale si lasarea deciziei la nivel local sunt un lucru bun, deoarece ei isi stiu cel mai bine necesitatile si pentru a nu mai depinde de alocarile de la bugetul central. Prevederile la care face referire strategia sunt destul de sumare si nu indica in ce directie ar putea sa se indrepte aceste modificari. Nu este foarte clar care ar fi potentiala crestere a impozitelor locale daca s-ar introduce aceasta masura", a declarat Dan Badin.
El a spus ca exista destul de multe semne de intrebare in legatura cu acest proiect.
"Nu se face precizarea daca aceasta prevedere se va aplica si persoanelor juridice si persoanelor fizice sau numai unora din ele, pentru ca sistemul de impozitatre este oarecum diferit. Nu se cunoaste problema cu valoarea de piata. Daca se introduce o astfel de prevedere, ar trebui sa fie foarte clar cine hotaraste valoarea de piata, la ce perioada ar trebui sa se faca aceasta evaluare. Sunt multe lucruri de acest gen care acum nu se cunosc", a adaugat reprezentantul Deloitte.
Pe de alta parte, el a precizat ca in urmatorii ani cresterea nivelului taxelor locale va fi de 5-10%, ceea ce ar putea sa insemne ca autoritatile locale nu vor avea o libertate foarte mare in a majora impozitele pe proprietati.
"Este posibil ca acest grad de suportabilitate sa fie reflectat de fapt printr-un maxim care sa fie prevazut de lege, urmand ca autoritatile locale sa se duca in jos fata de acest maxim in functie de gradul de suportabilitate. Aceasta ar fi o varianta care ar fi de preferat si nu varianta in care autoritatile locale sa mareasca cota la niveluri nestiute si probabil nesustenabile", a mai aratat Dan Badin.
Reprezentantii Deloitte au afirmat ca in aceasta strategie se vorbeste doar de impozitele pe proprietati, neexistand nicio precizare care sa arate ca autoritatilor locale li s-ar lasa libertatea de a introduce noi impozite.
Guvernul a inclus in in proiectul Strategiei fiscal-bugetare a Guvernului pentru perioada 2012-2014 o prevedere care va permite primariilor sa majoreze taxele si impozitele in functie de necesitatile locale si de "gradul de suportabilitate" al populatiei, prin introducerea unui sistem in care suma impozabila a cladirilor si terenurilor din intravilan va fi raportata la valoarea mai mare de piata a acestora.
- -1 (1 vot)jupuiti (Marţi, 19 aprilie 2011, 15:01) V [anonim]Luati si pielea de pe noi, ce mai conteaza. Daca i se pune pata lu dom' primar, imi creste taxa pe casa la vreo 200 milioane pe luna si cand nu mai pot sa platesc, o cumpara el. Bine gandit. Cand o sa obtineti 0.5% la alegeri sa nu va mirati.raspunde trimite
- 0 (0 voturi)e clar (Marţi, 19 aprilie 2011, 20:11) MirceaA [utilizator]e clar ca noroiul, ramane cum am stabilit sub apa.raspunde trimite

De ce nu poți să-ți plătești online taxele și impozitele la toate primăriile? Ministrul Teleman ar vrea amenzi pentru instituțiile care nu se înrolează în Ghișeul.ro
Cine este Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru funcția de ministru al Sănătății
Conturul unui conflict militar Rusia - Ucraina, mai pronunțat ca niciodată: „Concentrarea de forțe rusești e mai mare ca în 2014. Nu excludem niciun scenariu, de la Putin ne putem aștepta la orice”
HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial