Daniel Daianu: ​​Cum ne percep pietele financiare?

Miercuri, 4 mai 2011, 8:49 Economie | Finanţe & Bănci

Mi s-au pus cateva intrebari privind modul in care Romania este perceputa de pietele externe, de investitori, daca ratingurile (evaluarea riscului suveran facuta de agentii de rating mari ca Moody’s, S&P si Fitch) pe care le primeste sunt meritate. Aceasta perceptie ne interseaza in cel mai inalt grad avand in vedere ca suntem obligati sa reintram pe pietele financiare internationale si costul nu ne poate fi indiferent. Amintesc ca de de nota pe care o primeste o tara depind costurile finantarilor primite de entitati private din acea tara.

O intrebare porneste de la o comparatie intre Romania si Ungaria avansand teza ca vecina noastra ar fi mai favorabil judecata de pietele financiare in conditiile in care Budapesta a renuntat la acordul cu FMI (o data cu venirea guvernului condus de Victor Orban). Consider ca aceasta teza este contestabila. Si in Ungaria sunt multi care se intreaba daca tara lor este perceputa corect de piete. De pilda, in ianuarie 2011 cotatiile la polite de asigurare (CDS) fata de obligatiuni pe cinci ani revelau marje de peste 400 puncte de baza (adica 4%) fata de bondurile germane (care stabilesc benchmark-ul) in timp ce cotatii la CDS-uri fata de obligatiuni romanesti erau ceva peste 200 puncte de baza in raport cu bondurile germane.

• Cand a facut apel la FMI Ungaria s-a confruntat cu o problema esentialmente de lichiditate, nu de solventa

Drept este ca in martie a.c, cotatiile la obligatiunile ungare au cazut sub 300 puncte de baza fata de bondurile germane ca urmare a masurilor de corectie fiscala anuntate de Budapesta, dar inca sunt peste cele romanesti (altfel spus, Ungaria ar plati mai mult decat Romania pentru emisuni de obligatiuni). Cat priveste faptul ca Ungaria a renuntat relativ timpuriu la asistenta externa de la FMI pot fi date cateva explicatii. Are o datorie publica mult mai mare decat a Romaniei (cca 80% din PIB fata de cca 36%) care obliga la mentinerea accesului pe piete internationale in mod constant, chiar cu riscul unor costuri mai inalte.

Remarc ca atunci cand a facut apel la FMI Ungaria s-a confruntat cu o problema esentialmente de lichiditate, nu de solventa. In plus, corectia majora fiscala a fost facuta in mandatul guvernului Baniai, inainte de izbucnirea crizei financiare, ceea ce a usurat considerabil sarcina actualului cabinet. De altfel, volumul datoriei publice este cea care induce la vecini un serviciu anual de peste  4% din PIB, adica cam cat a fost deficitul bugetului public in perioada 2008-2010 (spre comparatie, serviciul datoriei publice in Romania a urcat de la 0,7% in 2008 la 1,8% din PIB in 2010). La noi deficitul primar al bugetului public este substantial mai mare, mai cu seama din 2009 si de aici apar greutati aditionale in corectia fiscala.

• O corectie bugetara de 3% din PIB inseamna cca 9% din cheltuielile bugetului nostru si vreo 6% din cheltuielile bugetului public ungar

Impactul ineficientei din companiile de stat, aspect relevat de un comunicat recent al Eurostat, este si el de luat in seama – intrucat pierderi ale acestor companii, numite deficit cvasi- fiscal, ar deveni automat parte a deficitului bugetar. La care se adauga nivelul mult inferior al incasarilor bugetului public, de 32-33% din PIB  fata de peste 45% din PIB in Ungaria, in ultimii ani. Ca ordin de marime, o corectie bugetara de 3% din PIB inseamna cca 9% din cheltuielile bugetului nostru si vreo 6% din cheltuielile bugetului public ungar. Mai amintesc ca balanta comerciala a Ungariei a fost constant in surplus, ceea ce arata o forta de export  superioara, forta industriala. In timp ce in anii pre-criza Romania  avea deficite de cont curent de doua cifre (cauzate, in larga masura, de imprumuturi), Ungaria a avut deficite de cont curent insignifiante. Cred ca in acest ghem de trasaturi gasim o explicatie pentru faptul ca Ungaria are un rating de BBB-, adica mai bun decat al Romaniei (care este BB+).

Daca Romania va reusi consolidarea fiscala si va ameliora alocarea resurselor prin investitii in sectoare ce exporta si inlocuiesc importul cu succes (asa numite tradables) ratingul sau va creste, ceea ce va reduce costurile de finantare. In timp ce Ungaria, daca va incerca sa-si acopere gauri bugetare prin taxe si impozite suplimentare (ca masuri temporare) isi va inrautati nota (costul) de acces pe pietele internationale. Viitorul este deschis, deci, pentru cele doua tari. Dar comparatia cu Ungaria nu este cea mai relevanta. De pilda, Cehia si Polonia au ratinguri mult mai bune decat ale Romaniei: A+ si respectiv A-. Si cotatiile obligatiunilor lor ilustreaza costuri de finantare mult mai favorabile; CDS-urile la obligatiuni cehe se invarteau in prima parte a acestui an in jur de 100 puncte de baza in timp ce la cele poloneze erau in jur de 150 puncte de baza. Trebuie sa retinem ca si aceste doua tari (la care se adauga Slovacia) au avut dezechilibre externe mult mai mici decat ale Romaniei in anii pre-criza si incasarile lor bugetare sunt net superioare (peste 40% din PIB) celor din Romania. Cu exceptia Ungariei, datoriile publice din tarile nou intrate in UE sunt relativ mici.

• Simpla absorbtie de fonduri europene nu rezolva marea chestiune a decalajelor economice

Dar ce ingrijoreaza in cazul unora (inclusiv Romania) este ritmul de crestere a acestor datorii si de aici nevoia de consolidare fiscala. Spunand acestea nu ma numar printre cei ce critica ab initio masurile adoptate in Ungaria. Eu cred ca in UE, in noile tari intrate in Uniune, este nevoie de politici industriale la nivel national, ca simpla absorptie de fonduri europene nu rezolva marea chestiune a decalajelor economice. Si fac aceasta afirmatie si in lumina unor defecte ale modelului de crestere din anii trecuti (bazat pe imprumuturi externe mari ale sectorului privat si multe investitii speculative), ale unor vicii ale Europactului. Asa cum politica monetara comuna nu este adesea potrivita pentru toate tarile din Uniunea Monetara, uniformizarea de masuri de politica economica risca sa puna piedici cresterii economice din unele tari.

Sa dau  un exemplu concret: cand intrari de capital sunt preponderent formate de investiti straine directe in sectoare de tradables este total aiurea sa impui limite de 4-5% din PIB la deficitul de cont curent – adica ce intentioneaza Europactul si alte aranjamente de coordonare a politicilor economice in UE. Cred totodata ca are sens sa implicam mai mult firme in suportarea de costuri ale corectiilor economice, mai cu seama cand ele detin pozitii dominante pe piata si, nu in cele din urma, sunt beneficiare ale masurilor de salvare (bail out) ale sectorului bancar UE.

• Politica economica a unei tari nu se face in interesul unui singur grup de “stakeholders”, fie el cat de important

O alta intrebare s-a referit la ce ar trebui sa faca autoritatile romane pentru ca sa beneficieze si Romania de costuri reduse la finantati externe. Totodata am fost intrebat daca ne lipseste curajul de a actiona impotriva finantatorilor internationali, daca nu suntem de acord cu propunerile lor?

Trebuie aratat ca costurile finantarilor de la FMI, UE si Banca Mondiala au fost mult mai convenabile decat cele aferente unor imprumuturi ce ar fi fost contractate pe piata libera. Nu discut acum volumul  acestor finantari, sau utilizarea lor, dar este neindoielnic ca in iarna lui 2008 ne confruntam cu o criza de lichiditate (ca si Ungaria), ce putea deveni ceva mai rau. Romania nu avea cum sa evite o corectie fiscala majora.

Cum s-a facut aceasta operatiune este alta poveste, fiindca nu exista cale unica. Oricum, cotatiile la obligatiunile romanesti exprima mersul consolidarii fiscale unde, trebuie spus, mai sunt etape importante de parcurs. De pilda, in 2011 ar trebui sa avem o corectie a deficitului bugetar de peste 2,5% din PIB daca adaugam si ineficienta unor companii din sectorul public.

Va fi foarte greu, chiar daca o inflatie mai mare decat cea programata poate ajuta in acest sens. Una peste alta, continuarea diminuarii deficitului bugetar, dinamica buna a exporturilor, o ameliorare a colectarii incasarilor bugetare (prin combaterea evaziunii fiscale) si un grad mult mai bun de absorbtie a fondurilor europene ar imbunatati ratingul Romaniei –care ar permite sa sarim din nou catre zona de investment grade (BBB). Asemenea evolutii ar reduce coeficientul de risc, ceea ce ar trebui sa se reflecte in primele de risc pe care le percep finantatorii externi si interni. A reusi in directiile mentionate mai sus nu inseamna a avea un guvern sicofant, care sa achieseze la toate sugestiile, dorintele unor investitori. Politica economica a unei tari nu se face in interesul unui singur grup de “stakeholders”, fie el cat de important.

• Nu sunt de acord cu pierderea controlului autohton asupra unor companii in domeniul strategic al energiei

Eu, de exemplu, nu sunt de acord cu pierderea controlului autohton asupra unor companii in domeniul strategic al energiei; ma refer in special la Romgaz, dar si la alte companii. Amintesc in acest context forta capitalului autohton in unele tari din Europa centrala si de rasarit. In Polonia si Ungaria am in vedere sectorul bancar, energia si nu numai. Grupul ceh CEZ este cunoscut prin forta sa in multe tari. Trebuie insa sa introducem ordine in sectorul public, unde exista risipa enorma si clientelism politic. Privatizari partiale, privatizari de management, pot ajuta in acest sens; prin privatizari destepte putem atrage si capital de care avem nevoie.

In domeniul bancar as fi suplimentat capitalul CEC fara a mai taragana lucrurile explicand ulterior Comisiei de ce s-a facut asa ceva. As fi preocupat de aparitia unor banci cooperatiste, care sa sprijine IMM-urile si agricultura. Unii ar spune ca am ratat momentul in sectorul bancar, dar niciodata nu este prea tarziu. Schimbarea de clima, criza alimentara in lume, maresc mult valoarea pamantului agricol de la noi. Este un activ valoros pentru Romania, pentru UE in ansamblu si Bruxelles impreuna cu autoritatile romanesti trebuie sa imagineze solutii care sa puna in valoare  pamantul din Romania ca activ. Aici vorbim de infrastructura adecvata si institutii (inclusiv bancare) adecvate. Am credinta ca Comisarul Ciolos poate promova si sustine initiative la nivelul Uniunii in acest sens, care sa tina cont de valoarea strategica a resurselor de pamant agricol existente in diverse tari. In domeniul energiei, prin varietatea resurselor pe care le poseda, Romania are un atu fata de alte tari din Uniune. Si faptul ca unii devin mai mefienti fata de energia nucleara nu inchide porti pentru noi; dimpotriva avand in vedere varietatea resurselor de care dispunem.

• Foarte putini sunt cei care au inteles faptul ca avem nevoie de o diplomatie economica mult mai viguroasa, de fler politic si strategic

In fine, am fost intrebat de ce “tari din jur atrag investitii straine si in aceasta perioada, iar noi ne consolam cu gandul ca e criza si acesta este motivul pentru care nu ne vin investitorii”. Parerea mea este sunt destui care nu se consoleaza. Necazul este, intre altele, ca ne-am apucat mai tarziu de consolidare fiscala (am avut si anul electoral 2009) ceea ce a prelungit indecizia si a marit costurile ajustarii. Si unele framantari politice creeaza incertitudini, mai ales cand privesc disonante majore in materie de optiuni de politica economica. Si foarte putini sunt cei care au inteles contextul mondial radical schimbat, faptul ca avem nevoie de o diplomatie economica mult mai viguroasa si de fler politic si strategic.

Nici nu avem o reprezentare corespunzatoare in dezbateri unde conteaza  cine ce spune. Altii sunt mult mai abili din acest punct de vedere. Sa va dau un exemplu. Africa este un “teatru de lupta” pentru controlul de resurse naturale. Noi nu am stiut sa valorificam contacte pe care le avem si sunt ambasadori romani care erau deconcertati fata de autismul unor ministrii de la Bucuresti in campul relatiilor economice externe. Foarte tarziu oficialii nostri au inteles ce inseamna China, Asia in general in economia globala de azi. Ca tot facem comparatia cu Ungaria, Budapesta are o ofensiva in a atrage finantari chineze pentru lucrari de infrastructura. Si Ungaria nu are valentele Romaniei, ca tara cu port mare la Marea Neagra, intr-o regiune unde “se intalnesc lumi”, interese geostrategice. Si Bulgaria este interesata de finantari din China.

• Ar trebui poate sa avem un ministru al relatiilor economice externe, fie el fara portofoliu

Ar trebui poate sa avem un ministru al relatiilor economice externe, fie el fara portofoliu. Sau vice-premierul sa aiba atributii clare in acest domeniu. Fiscalitatea supara pe investitori prin schimbari frecvente si nivelul inalt al contributiilor la asigurari sociale (CAS). Dar daca am avea o colectare mult mai buna a veniturilor fiscale potentiale nu am avea probleme in a diminua CAS. Date recente ale Consiliului Fiscal privind colectarea TVA in Romania fata de Bulgaria spune multe in privinta evaziunii fiscale autohtone. Lumea post-criza va fi mult mai dura: credit mai scump, socuri externe (de tipul preturuilor la produse de baza), concurenta acerba pe piete, accente nationaliste in proliferare in interiorul UE etc.

Nu exista solutii miraculoase. Si nici aderarea la Europact ne rezolva problemele. Sa vedem ce fac altii bine si sa incercam sa tinem pasul cu ei, daca putem. Sa nu multiplicam formele fara fond. Ideea unui consiliu pentru competitivitate are sens. Si in SUA exista o asemenea entitate. La nivelul UE agenda Europa 2020 are si aceasta functie. Dar si Grecia are un asemenea consiliu, care nu a ajutat-o, dupa cum se vede. Romania are nevoie de o reforma a sectorului public si de un parteneriat puternic intre mediul de afaceri (ceea ce inseamna si capital autohton) si autoritatile publice. Este obligatoriu sa ne stabilim mult mai bine prioritati in dezvoltare, in domeniul investitional. Vedem ca si investitori straini (CIS) reclama asa ceva.

• Germania a trecut peste socul unificarii printr-o mobilizare exemplara a elitelor politice si de afaceri, printr-o colaborare intre sindicate si cercurile de afaceri.

Modelul ei corporatist a avut castig de cauza atunci si a dovedit rezilienta si in timpul crizei financiare. Nu putem importa modelul german, dar putem extrage lectii utile din experiente pozitive in Uniune. Dar pentru asa ceva iti mai trebuie incredere de sine, mandrie, forta a capitalului autohton, capacitate de negociere cu parteneri externi, stapanire intelectuala a politicilor publice. Dupa cum se vede lista este exigenta. Si, totusi, ne putem depasi conditia actuala fiindca este evident ca s-au comis erori ce puteau fi evitate.