Obiectivul autoritatilor romane pentru adoptarea monedei euro trebuie sa fie cat mai apropiat deoarece nu avem timp de amanat, a declarat pentru HotNews.ro Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Totodata, el spune ca fara un reper pentru adoptarea euro ne-am "delasa", asa cum s-a intamplat si in alte etape ale istoriei.

Adrian VasilescuFoto: AGERPRES

"Am avut in trecut un reper - 1 ianuarie 2007. Acesta a fost foarte important pentru ca a schimbat viata romanilor. Fara un alt reper ne-am delasa, asa cum am facut si in alte etape ale istoriei noastre. Acesta trebuie sa fie si cat mai aproape, pentru ca nu avem timp de amanat", a spus Adrian Vasilescu.

Consilierul guvernatorului BNR este de parere ca exista sanse mari ca Romania sa adopte moneda euro in 2015, dar aceasta implica un program foarte riguros de disciplina financiara si economica. Intrebat daca Romania poate mentine disciplina financiara si economica de care este nevoie pentru adoptarea euro la data stabilita, Adrian Vasilescu a aratat ca, istoric, Romania s-a mobilizat in ultimele momente. "Cred ca se poate mobiliza si acum", a spus el.

Inflatia, cea mai mare problema in atingerea criteriilor pentru adoptarea euro

Oficialul BNR crede ca dintre cele cinci criterii de convergenta la zona euro cel mai dificil de atins este acela care priveste rata inflatiei. Conform acestui criteriu, rata medie a inflatiei nu poate depasi cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media celor mai performanti trei membri UE. Vasilescu a aratat ca, "in momentul de fata, inflatia medie anuala este de 6,8%, ceea ce inseamna ca ne despart 4,1 puncte procentuale de nivelul care ar trebui atins".

Celelalte criterii care ar trebui indeplinite sunt: deficitul bugetului consolidat sa fie mai mic de 3%, datoria publica sa nu depaseasca 60% din PIB, rata dobanzii nominale pe termen lung nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2% media celor mai performanti trei membri UE din perspectiva stabilitatii preturilor, iar cursul de schimb sa aiba o variatie maxima de +/- 15% fata de media pe doi ani.

Adrian Vasilescu a comentat si informatiile conform carora euro ar urma sa intre in circulatie in ianuarie 2015, insa va fi utilizat in paralel cu leul inca 11 luni, in conditiile in care ultimele state care au aderat la zona euro au avut o perioada de tranzitie de maxim doua luni. El a spus ca acest lucru a fost stipulat din doua motive. Primul ar fi experienta statelor care au adoptat recent moneda unica, care au cunoscut o crestere a presiunilor inflationiste, iar cel de-al doilea ar fi denominarea leului din 2005.

"Moneda noua a circulat in paralel cu cea veche un an si jumatate. Atunci inflatia nu a avut de suferit. De ce nu am repeta experinta? E un lucru bun pe care l-am putea face", a precizat consilierul guvernatorului BNR.

Guvernul si BNR au decis la finele lunii aprilie sa pastreze anul 2015 ca obiectiv pentru adoptarea euro, obiectivul fiind mentionat si in Programul de Convergenta. Potrivit lui Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minoritatilor nationale, in cadrul sedintei de Guvern in care s-a dezbatut aceasta problema, Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale, ar fi dat ca data posibila pentru utilizarea doar a monedei euro 1 decembrie 2015. Pana atunci este posibil sa circule pe piata, in paralel, atat moneda nationala cat si euro.