Euro s-a putea deprecia accentuat luni, in urma zvonurilor ca Grecia intentioneaza sa se retraga din zona euro, potrivit unor analisti chestionati de The Guardian.

"Raspunsul investitorilor va fi, probabil, vanzarea euro. Cred ca moneda euro ar trebui sa fie la paritate cu dolarul, nu la 1,44 de dolari pentru o unitate. Nu stiu cum a ajuns la acest nivel", a afirmat Jonathan Loynes, analist la Capital Economics, relateaza Mediafax.

Presa europeana a scris vineri ca guvernul elen a ridicat problema iesirii din zona euro intr-o reuniune a ministrilor de Finante din cele mai mari economi ale uniunii monetare.

Oficiali ai statelor din zona euro au negat, initial, ca o astfel de intalnire are loc, insa ulterior au admis ca ministrii de Finante din Germania, Franta si Italia discuta, intr-un castel din Luxembourg, cu omologul grec George Papaconstantinou despre rezolvarea problemei datoriilor elene.

Informatiile din presa au fost, insa, negate vehement de Atena.

Germania la randul sau a negat ca au fost dicutii legate de renuntarea Greciei la euro.

Analistii arata, insa, ca in timpul crizelor financiare din zona euro au fost dezmintiri repetate, urmate de o rasturnare a situatiei cu 180 de grade.

Grecia a primit anul trecut un pachet financiar extern de 110 miliarde de euro prin care a evitat intrarea in incapacitate de plata, insa investitorii sunt tot mai convinsi ca statul nu-si va putea onora obligatiile, avand in vedere recesiunea acuta prin care trece economia.

Restructurarea datoriilor ar putea insemna prelungirea scadentelor anumitor imprumuturi sau masuri mai drastice precum fortarea investitorilor sa accepte reducerea valorii obligatiunilor.