3 greseli majore care iti subtiaza economiile in pietele de capital

de Cristian Dogaru     HotNews.ro
Marţi, 10 mai 2011, 10:59 Economie | Finanţe & Bănci


Afla de ce este riscant sa te limitezi la analistii care iti spun ce vrei sa auzi, de ce e buna bursa ca instrument de diversificare dar poate fi nociva ca parghie de imbogatire si de ce e bine sa pleci la razboiul din pietele financiare cu o strategie pe care s-o respecti intocmai.
  • 1.Nu asculta doar parerile care-ti plac sau analistii care-ti confirma propriile teorii
Este una din greselile cele mai frecvente. Si asta desi majoritatea recunosc caracterul ciclic al pietelor financiare. Ce se accepta insa cu usurinta in cazul acestora este mai greu de acceptat cand vine vorba de propria persoana. Marturisesc ca eu insumi am facut aceasta greseala in 2009. N-am vazut dimensiunea revenirii bursiere ce urma, ocupat sa citesc din scepticii confirmati pana atunci de piete. Peter Schiff, Gerald Celente, Chris Martenson, “Zero Hedge” au fost ghizii formidabili in 2007-2009, dar sfatuitori mediocri pentru 2009-2010 (exceptand metalele pretioase). Este pana la urma o mostra de orgoliu. Ai tendinta sa asculti sfaturile celor care iti spun intr-o forma inchegata cam ce gandeai si tu intr-una vaga, slab conturata. Urmarea? Sa abandonezi pozitii sau puncte de vedere poate fi uneori destul de greu, asta pana devine tardiv. Pana la urma, e mai profitabil sa mergi cu piata decat cu orice guru financiar la moda, impotriva pietei.

Sfatul meu: fa-ti un obicei din lectura celor cu care nu esti de acord, oricat de greu ti s-ar parea. Daca esti un om onest, vei recunoaste cand contraargumentele lor au substanta. In definitiv, nimeni nu detine adevarul absolut ci numai felii din acesta. Sigur, pentru cei mai slabi de inger si cu mai putina experienta, confruntarea intre puncte diferite de vedere duce la deruta. Cei avizati vor reusi sa aiba insa o perspectiva completa si o privire de ansamblu utila.
  • 2. Nu investi toti banii dintr-o data, indiferent cat de mult iti place activul respectiv
Intotdeauna e loc de o veste proasta, de o schimbare de optica a investitorilor. De ce sa te prinda asa ceva cu o expunere de 100% din fondurile disponibile? Cel mai bine e sa mergi pe trend , adaugand pozitii pe masura ce acesta este confirmat (niciodata nu se adauga noi pozitii cand piata merge impotriva ta, doar pentru a-ti imbunatati media, pietele pot fi irationale mai mult timp decat poti fi tu solvabil). Suplimenteaza investitia cand profiturile se acumuleaza, taie pierderile cand piata e impotriva ta. Daca ai noroc, vei intra pe un trend lung si vei face bani frumosi, daca nu vei iesi la timp dintr-unul la fel de lung pe care pariasesi gresit. Riscul? Sa fii prins intre “dintii de fierastrau” ai bursei, intr-o zona fara trend clar si sa suporti mici pierderi, inchizand si deschizand pozitii in contra-timp. Vei evita insa greselile vanatorilor de oportunitati in 2008, cand brokerii recomandau SIF-urile dpdv. “fundamental” pe masura ce preturile continuau sa scada, actiunile devenind din ce in ce mai “bune”pana cand, la -90% din pretul maxim din 2007, nimeni nu le mai vroia.
  • 3. Bursa: instrument pentru diversificare si nu reteta de imbogatire
Orice activ in crestere sustinuta de ceva vreme incepe sa atraga ca un magnet vanatorii de averi. S-a intamplat in piata imobiliara, s-a intamplat la BVB in 2007. Cei mai multi nou-veniti aterizeaza in preajma maximelor istorice, cand presa vuieste, tocmai la timp pentru a prinde o corectie majora. Vand totul cand piata e aproape de minime, pregatind un nou ciclu de crestere si cand vad evolutiile ulterioare se jura ca nu vor mai intra pe actiuni cate zile au. Furia e cu atat mai mare cu cat au folosit o parte mai importanta din banii disponibili pentru investitii in actiuni. Bursa folosita ca instrument de diversificare a economiilor (10-20% din activele financiare detinute) e amuzanta, poate fi o scoala pentru dezvoltarea cunostiintelor. Bursa ca instrument de imbogatire (toate economiile sunt puse la bataie in acest scop) va oferi surse inepuizabile de stres si doar in rare situatii, cu mult noroc pentru cei care prind contextul potrivit (vezi SIF-urile in 2000, la inceputul bulei creditului, ori Fondul Proprietatea luat cu cativa ani inainte de listare), va fi scurtatura spre imbogatire. Oricum, marea majoritate castiga doar experienta, sa o spunem deschis.


Citeste mai multe despre   










1715 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    foarte bun (Marţi, 10 mai 2011, 12:06)

    frogy [utilizator]

    un articol foarte bun, pacat ca doar aproximativ 5% din cei care citesc hotnews il vor citi sau il vor intelege
  • 0 (0 voturi)    
    bun (Marţi, 10 mai 2011, 14:37)

    Ionut [anonim]

    da este un articol foarte bun,ca proaspat jucator pe bursa, recunosc unele greseli pe care le-am facut si din pacate ma ambitionez sa le mai fac...teoria este foarte buna si daca ai puterea sa accepti o pierdere in unele momente ,este mare lucru..


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri