Numele posibililor succesori ai lui Dominique Strauss-Kahn la postul director general al Fondului Monetar International sunt evocate in presa de cateva saptamani, dupa demisia anuntata de acesta joi, din spatele gratiilor, unde este arestat sub acuzatia de tentativa de viol, scrie AFP.

  • Christine Lagarde, 55 de ani, ministrul francez al Economiei

Economistul american Nouriel Roubini o prezinta drept cel mai bun compromis posibil daca statele membre doresc sa mentina postul pentru un european. Foarte apreciata de omologii sai din G20 si din Zona Euro, este considerata abila si competenta. Cu toate acestea, se afla in centrul unei controverse pentru gestionarea indemnizatiei fostului om de afaceri Bernard Tapie, in afacerea vanzarii Adidas de catre Credit Lyonnais in 1993. Si New Yotrk Times, si Le Monde o considera favorita.

  • Kemal Dervis, 62 de ani, fost ministru al Finantelor in Turcia

Aceasta figura bine cunoscuta in institutiile internationale, care a fost administrator al Programului Natiunilor Unite pentru dezvoltare si a lucrat peste 20 de ani la Banca Mondiala, cumuleaza alte doua mari atuuri: provine dintr-o economie emergenta membra a G20 si este apropiat europenilor. Un bookmaker londonez, William Hill, il considera favorit (5 la 2).

  • Montek Singh Ahluwalia, 67 de ani, director adjunct al Comisariatului pentru planificare din India

Favorit pentru a fi desemnat candidat oficial la New Dehli, a lucrat la Banca Mondiala si la Biroul independent de evaluare al FMI. Presa indiana a scris in ultima perioada despre dorinta guvernului indian de a prelua acest post. Dar acest lucru nu inseamna neaparat ca va fi sustinut de omologii sai asiatici.

  • Tharman Shanmugaratnam, 54 de ani, ministrul Finantelor din Singapore

Presedinte al Comitetului monetar si financiar international, institutia care determina orientarile politice ale FMI, provine dintr-o tara care ar putea reprezenta un bun compromis pentru asiatici. Dar anvergura sa politica nu este egala cu cea a celorlalti candidati.

  • Trevor Manuel, 55 de ani, fost ministru sud-african al Finantelor

Acest om care a ajuns foarte tanar in functii de raspundere sub presedintia lui Nelson Mandela este prezentat de tara sa drept reprezentant al intregului continent. Dar tarile africane nu si-au prezentat inca sustinerea pentru el.

  • Agustin Carstens, 52 de ani, guvernator al Bancii Mexicului

Respectat la Washington pentru modul in care a gestionat finantele publice in perioada in care a fost ministru (2006-2009), este apreciat de toti membrii G20. Dar Mexicul controleaza deja cel mai inalt post din OCDE, prin Angel Gurria.

  • Stanley Fischer, 67 de ani, guvernator al Bancii Israelului

Incarneaza consensul la Washington si a fost deja director general adjunct al FMI din 1994 si pana 2001. Acest post este rezervat in mod traditional unui american, si el detine si aceasta nationalitate. Acest aspect ar putea pune insa probleme, in conditiile in care Statele Unite controleaza presedintia Bancii Mondiale.