Portugalia a primit o prima transa de 6,1 miliarde de euro de la Fondul Monetar International (FMI), in cadrul planului de ajutor financiar negociat in colaborare cu Uniunea Europeana (UE), au declarat miercuri surse din ministerul de Finante citate de AFP.

FMI a aprobat un imprumut de 26 miliarde de euro pentru Portugalia pe trei ani, reprezentand o treime din totalul sumei de 78 miliarde acordat aceastei tari pentru a o ajuta sa-si redreseze economia si finantele publice.

La randul sau, UE, care asigura doua treimi din aceste fonduri, a anuntat marti ca 4,75 miliarde de euro vor fi acordate Irlandei si Portugaliei, cea din urma primind 1,75 miliarde.

Potrivit informatiilor din presa portugheza, ajutorul european trebuie sa ajunga la Lisabona pana la sfarsitul lunii.