Bloomberg: Costurile de imprumut ale Romaniei au atins la cel mai scazut nivel din noiembrie
Randamentul obligatiunilor emise de Romania este astfel cu 0,37 puncte procentuale sub cel cerut pentru titlurile similare ale Ungariei, dupa ce in urma cu un an era cu 1,15 puncte procentuale peste cel al bondurilor emise de tara vecina.
Promovarea primei emisiuni de titluri pe termen mediu in euro pe piata internationala este programata sa inceapa luni, in incercarea de a evita folosirea fondurilor puse la dispozitie de Fondul Monetar International si Uniunea Europeana.
Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, a declarat saptamana trecuta, intr-un interviu acordat agentiei de presa, ca Guvernul ar trebui sa profite de costurile scazute de pe pietele financiare pentru a reduce datoria pe termen scurt.
"Emisiunea de obligatiuni (a Romaniei - n.r.) ar trebui sa mearga bine, iar apetitul ridicat al investitorilor globali pentru titluri ale statelor central si est europene, in euro sau dolari, se mentine. Ar fi intelept daca Romania daca ar atrage cererea in exces si ar creste valoarea emisiunii, daca poate face acest lucru fara o majorare semnificativa a costurilor", a declarat Peter Attard Montalto, economist la Nomura International.
Bloomberg mai noteaza ca investitorii redevin interesati de Romania dupa ce Guvernul a adoptat o serie de masuri de austeritate pentru a reduce deficitul bugetar la 4,4% in acest an, de la 6,5% in 2010.
Potrivit secretarului de stat in Ministerul de Finante, Bogdan Dragoi, Romania vrea sa vanda obligatiuni cu maturitatea de cel putin cinci ani in valoare cuprinsa intre 500 milioane de euro si 1,5 miliarde de euro, in functiile de conditiile pietei. El a mai arata ca Romania se va adresa luni investitorilor la Londra, in cadrul unor intalniri organizate de Erste Group Bank si Societe Generale.

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul
Bloomberg: Costurile de imprumut ale Romaniei au atins la cel mai scazut nivel din noiembrie