Premierul ungar: Tarile din afara zonei euro ar putea fi implicate in rezolvarea crizei din Grecia
Conform unui plan care va fi discutat de liderii europeni la summitul de la Bruxelles care va avea loc in aceasta saptamana, statele care nu au adoptat moneda unica vor redirectiona "un anumit procent" din fondurile primite de la UE, fara a da bani direct de la buget pentru eforturile de salvare.
"De exemplu, Ungaria va primi mai putini bani, restul urmand sa ajunga la Grecia", a spus Viktor Orban in cadrul unui interviu pentru postul TV2.
"Probabil vor avea loc dezbateri aprinse pe acest subiect in urmatoarele saptamani si luni", a adaugat el, fara a preciza cine a propus acest plan.
Ministrii de finante din zona euro au amanat o decizie finala privind deblocarea celor 12 miliarde de euro, transa din pachetul de ajutor financiar extern acordat Greciei in 2010 (110 miliarde de euro), pana cand se vor introduce masuri suplimentare de austeritate.
Ministrii Finatelor din zona euro s-au reunit la finele saptamanii trecute la Luxemburg in incercarea de a gasi o solutie pentru criza financiara din Grecia. Discutiile s-au concentrat pe o eventuala deblocare a celei de-a cincea transe din pachetul de ajutor financiar extern acordat Greciei in 2010 (110 miliarde de euro), transa in valoare de 12 miliarde de euro, ce ar permite tarii sa treaca cu bine peste aceasta vara.
Surse citate de AFP sustin ca va fi discutata si varianta acordarii unui al doilea pachet financiar de sprijin pentru Grecia, in valoare de 60-100 de miliarde de euro.
La inceputul saptamanii trecute, ministrii de finante din zona euro nu au reusit sa ajunga la un acord in ceea ce priveste modul in care vor fi implicati investitorii privati in al doilea pachet de sprijin financiar ce va fi acordat Greciei. Inalti oficiali europeni au spus ca este putin probabila incheierea unui acord la summitul liderilor europeni de saptamana viitoare, iar aceasta decizie ar putea fi intarziata pana la mijlocul lunii iulie sau chiar mai tarziu.
In schimb, Fondul Monetar International ar putea plati rapid urmatoarea transa din ajutorul financiar oferit Greciei, pentru a acorda Uniunii Europene o perioada suplimentara de timp pentru a putea finaliza al doilea pachet de sprijin destinat statului elen, a scris saptamana aceasta Reuters, citand surse europene.

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci
O sa devii constient de tine si de acea componenta "inutila" a corpului numita.....creier si o sa descoperi functiile acestuia .....
In felul acesta o sa realizezi ca, daca redirectionam macar 50% din fondurile europene pe care le furam (se poate si mai mult ca oricum nu prea ne inghesuim sa facem ceva cum trebuie), avem sansa uriasa de a nu experimenta o noua criza financiara care ii va arunca dincolo de limita posibila a saraciei pe multi dintre romanii care chiar muncesc pentru banii aia, exact asa cum prea bine precizezi, stimabile!
Nu serios, ce ar fi sa va concentrati chiar sa faceti ceva cum trebuie ( nu sa va faceti ca faceti si sa zbierati ca e rau in timp ce lucrati din rasputeri sa distrugeti, in toate modurile posibile, inclusiv prin comentarii de genul acesta care aproape ca denota ceva probleme......cu conexiunile....neuronale)?