E ca in fotbal. Daca n-ai primit nici un cartonas, zburzi liber pe teren. Daca ai primit deja unul galben, trebuie sa ai grija. La rosu, zbori afara. Pe piata de capital, cartonasul galben se reflecta in dobanzi mai mari, conditii de acordare si returnare a creditului mai severe. Daca ti s-a aratat cartonasul rosu, stai o vreme pe tusa, esti „out”. Sau falit, in limbaj economic. Nimeni nu-ti mai imprumuta bani, caci risca sa nu-i mai vada inapoi. Agentiile de rating au ajuns sa dea note care afecteaza masiv nu doar piata internationala de capital, ci si soarta unor state si continente. Puterea lor de influentare e enorma. E oare normal?
Agentiile de rating nu evalueaza doar calitatea instrumentelor financiare – a fondurilor de investitii, de actiuni la bursa, de pensii, a obligatiunilor de stat, certificatelor si altor hartii de valoare. Ele catalogheaza bonitatea firmelor si chiar a statelor lumii. In functie de aceste „note”, bancile, concernele si statele au acces la creditele de pe piata de capital, adica la bani „mai ieftini” sau „mai scumpi”. Caci conditiile creditarii sunt fixate in functie de bonitatea debitorului, de increderea care i se acorda, ca va returna banii imprumutati.
Iar aceasta „incredere” o masoara cateva agentii. Puterea lor a crescut exponential, in ultimii ani. In ciuda unei serii de evaluari eronate, a bonitatii unor debitori. Mai ales de la declansarea crizei financiare in 2008 si a aparitiei asa-numitelor state periclitate financiar, al caror nume prescurtat e PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Spania), criticile guvernelor europene la adresa infailibilitatii acestui sistem de evaluare sunt din ce in ce mai sonore.
* Alfabetul camatariei
E ca la scoala. Nota maxima data unui solicitant de credit ar echivala cu un rating AAA, de exemplu dat de agentia Standard & Poor´s (S&P). La acest rating, riscul creditorului sa nu-si mai primeasca banii inapoi este minim, de 0,02%. Cota de capital propriu al solicitantului de credit, depus ca garantie la banca, este doar de 1,6%. Astfel, libertatea lui de actiune e sporita.
Notele merg apoi in jos: la AA+, AA, AA-, BB+ si toate combinatiile de aa-uri, bebe-uri si cece-uri, scrise cu litere mici si mari, cu plus si cu minus, pana cand ajung la fatalul D. Am putea zice „D de la Deces“. Caci la D, riscul de nereturnare a creditului este evaluat ca fiind de 20%, sau chiar total. Solicitantul nu mai primeste deloc credit, sau in conditii „mortale“ pentru finantele sale: dobanzi foarte mari si asigurarea prin depunere de capital propriu la banca de 12%, din valoarea creditului.
Desi devaluarile se fac in general cu cate o treapta, in decembrie 2010, agentia de rating Moody’s a degradat bonitatea Irlandei cu cinci trepte, ceea ce a declansat o adevarata panica pe pietele financiare. Italia, Portugalia si Spania sunt luate demult in colimator. In februarie 2011, Portugalia a pierdut doua puncte in clasament. Doar cutremurul din Japonia si catastrofa nucleara de la Fukushima au intrerupt, pentru o vreme, flagelul degradarii „ratingului european“, aducand in atentie bonitatea tarii soarelui-rasare. Insa nu pentru multa vreme.
La finele lunii mai, Moody’s a dat Greciei calificativul „Caa1“, depreciindu-i bonitatea cu trei trepte. Acest calificativ desemneaza o investitie speculativa, cu riscuri substantiale. Colac peste pupaza, agentia de rating numita a adaugat notei rele si o perspectiva de evolutie negativa. Mai bine zis, „involutie“. Pe Grecia o paste D-ul, adica e „repetenta“ si in pragul colapsului financiar, daca ne luam dupa incadrarea de mai sus. „Grecia a comunicat ca scaderea notei acordate bonitatii sale, facuta de agentie, nu are in vedere eforturile guvernului de a accelera privatizarile si a indeplini tintele fixate de UE“, scrie Spiegel din 1 iunie.
Nu trec decat cateva zile, si Moody’s ia SUA in vizor. In 2 iunie, agentia de rating americana avertizeaza ca „daca nu se inregistreaza progrese in cadrul dezbaterilor bugetare [din congresul american], ratingul tarii probabil ca va fi coborat“.
Colega Standard & Poor`s ii sfichiuise cu biciusca pe politicienii americani inca din aprilie, cand analistii de la S&P pronuntasera perspectiva bonitatii americane de la „stabila“, la „negativa“. Momentan, SUA se bucura de bonitatea maxima, notata cu AAA.
In luna mai, S&P se chitise pe concernele italiene, considerand insuficiente masurile de austeritate luate de guvernul de la Roma. In 8 iunie, Moody´s incepe sa puna la indoiala si bonitatea Marii Britanii. In 15 iunie, trei banci franceze cu masive investitii in bonduri grecesti intra sub tirul aceleiasi agentii.
Si totusi, Grecia ramane calul de bataie al lunii iunie. La inceputul saptamanii sare si Fitch. „la balon“. Ni se sugereaza ca dracul nu-i chiar asa negru, cu Grecia. Dar Fitsch considera ca preschimbarea benevola intre creditori ale vechilor, cu noile obligatiuni de stat grecesti, ar insemna parafarea acestora cu „Restricted Default“, adica ultima treapta inainte de insolventa.
Astfel, se fac presiuni si asupra Bancii Centrale Europene, pentru care o astfel de catalogare e inacceptabila, in acceptarea titlurilor de stat ca baza de refinantare a bancilor grecesti. „Agentiile de rating reactioneaza la piete, iar pietele la agentiile de rating. E un cerc vicios“ a spus fostul ministru de finante al Greciei, Giorgos Papakonstantinou.
* Greseli de arbitraj
Cand agentiile new-yorkeze de rating deschid gura, tremura bancherii, investitorii, speculantii la burse, asiguratorii, dar si guvernele. Istoria lor are peste 100 de ani: S&P s-a infiintat in 1868, cand caile ferate americane primeau un manual despre bonitatea investitorilor lor. Moody`s a fost fondata in 1909 si din anul 1975 e recunoscuta de organismul american de supraveghere a burselor, SEC. Fitch dateaza din 1924 si are sedii centrale in New York si Londra.
Cele trei agentii de evaluare a creditarii (credit rating agencies – CRA) par a fi ajuns „sa taie si sa spanzure“ pe piata de capital a lumii. Desi numarul CRA-urilor din SUA e mai mare, doar cele trei mentionate sunt acreditate de SEC. Pentru a intra pe piata de capital americana, o firma trebuie sa fie evaluata de doua dintre acestea. „Monopolul parerii“ in ce priveste bonitatea pare sa fie instituit. Chiar daca aceasta parere si nota rezultanta din ea nu sunt fara gres.
Cateva exemple de spectaculoase „greseli de arbitraj“ ale agentiilor de rating in cazul unor firme sunt Enron (1997), World Com (2001), Parmalat (2003) iar in cazul unor crize de stat sunt cele referitoare la Asia (1997) si Argentina (2001).
La ordinea zilei sunt procesele aflate pe rol in SUA, in care ancheteaza si controlorul de burse SEC: un mare numar de firme si persoane private acuza agentiile de rating si cer despagubiri pentru totalul esec al acestora in evaluarea riscurilor la ipotecile imobiliare si a unor derivate financiare, plasate pe bursa cu bonitate maxima. La inceputul lunii iunie, seful de la Moody's, Raymond McDaniel, a fost audiat in problema, de Congresul american.
Unul dintre argumentele aduse de agentii in scuza unor evaluari deficitare este faptul ca firmele, bancile, chiar si statele furnizeaza pe alocuri date contabile cosmetizate, ce duc la erori in analizele specialistilor de la New York. Iar acest argument poate fi si el adevarat.
Se mai reproseaza insa CRA-urilor americane ca actioneaza in cadrul unui conflict de interese. Ca firme private, finantarea acestora se face prin contractele de audit cu emitentii hartiilor de valoare lansate pe piata de capital. Iar pentru ca activitatea agentiilor este conditionata de obtinerea de contracte si banii proveniti din acestea, riscul „infrumusetarii“ unor ratinguri pentru anumiti clienti nu poate fi exclus.
Li se mai reproseaza si ca evaluarile lor pot avea efectul de „gaz pe foc“. Scaderea bonitatii unui stat, de exemplu, inseamna deprecierea valorii obligatiunilor emise de acesta. Investitorii le vand mai departe si mai ieftin, dobanda anuala ramane insa aceeasi. Renditele cresc, insa refinantarea certificatelor de stat costa miliarde, pe care le platesc, pana la urma, contribuabilii. Si care dintre acestia se ia la tranta cu un gigant abstract, de peste ocean?
* Solutia europeana
Cu toate criticile, momentan nu se intrevede un sistem alternativ de evaluare de credite. Iar bancile, institutiile si investitorii privati au nevoie de o orientare, de un reper in cadrul fluxului imens de capital, de pe piete. Uniunea Europeana a anuntat insa pasi, pentru spargerea oligopolului american in domeniu.
Un proiect de lege ce prevede infiintarea unei institutii europene de control al certificatelor de valoare cu sediul la Paris, propune comisarul pentru piata europeana Michel Barnier. Acest organism ar urma sa reglementeze si activitatea agentiilor de rating, privitoare la evaluarea acestor certificate. In propunerea comisarului francez nu sunt cuprinse insa obligatiunile de stat si nici ratingurile acestora.
Guvernatorul Bancii Centrale a Frantei a propus chiar, intr-un interviu acordat publicatiei germane Handelsblatt, inlocuirea ratingurilor emise in SUA cu unele emise de asiguratori de credite europeni. Christian Noyer a zis ca „Euler Hermes sau Coface au stiinta si experienta necesare. Si trebuie chiar sa plateasca, daca ratingurile sunt false“.
Berlinul saluta propunerea lui Noyer, mai ales ca Euler Hermes apartine 100% concernului de asigurari Allianz, cu sediul la München. Euler Hermes e o grupa de asiguratori de credite franco-germana, fondata in 1927. Sediul holdingului e la Paris, cel al administratiei pentru Germania, la Hamburg.
Dupa informatiile din presa germana, in baza sa de date ar exista informatii despre 45 de milioane de firme din toata lumea. Astfel, concernul e in stare sa analizeze aproape pentru orice livrare de marfa din lume, probabilitatea neefectuarii platii, si in consecinta, polita asiguratorie necesara.
In analiza facuta de Euler Hermes, Portugalia, Spania si Grecia n-au fost pana acum „degradate“. Prezumtiile sale se refera insa, la un interval de timp mai scurt decat cel luat in calcul de agentiile de rating americane. 80% dintre creditele asigurate de Euler Hermes ajung la maturitate in 6-9 luni, a precizat CEO-ul sau, Wilfried Verstraete.
Initiativa europeana e inca timida. Totusi, intamplarile vremii ne demonstreaza mereu, ca viitorul nu poate fi sechestrat. Nici macar la New-York.
1
5
