Rata somajului din Uniunea Europeana s-a mentinut in luna mai la 9,3%, iar cea din zona euro a fost de 9,9%, nivel similar cu cel din luna aprilie, potrivit datelor Eurostat. In perioada similara din 2010, rata somajului era de 9,7% in Uniunea Europeana si de 10,2% in zona euro.

Biroul de statistica al Uniunii Europene estimeaza ca numarul somerilor din cele 27 de state membre era in mai de 22,37 milioane de persoane, din care 15,51 milioane in zona euro. Comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, numarul somerilor a scazut cu 904.000 in UE27 si cu 551.000 in zona euro, iar comparativ cu luna anterioaranumarul persoanelor fara un loc de munca a coborat cu 5.000 in UE si a crescut cu 16.000 in zona euro.

Datele Eurostat arata ca, fata de luna mai 2010, rata somajului a scazut in 19 state membre si a crescut in opt. Cele mai mici rate ale somajului s-au inregistrat in Olanda (4,2%), Austria (4,3%) and Luxemburg (4,5%), in vreme ce in Spania (20,9%), Lituania (16,3% in primul trimestru din 2011) si Letonia (16,2% in primul trimestru din 2011) au fost cele mai ridicate rate ale somajului.

Eurostat nu prezinta date cu privire la evolutia lunara a ratei somajului din Romania, deoarece tara noastra raporteaza doar datele trimestriale. In primul trimestru al acestui an, rata somajului din Romania a fost de 7,0%.​