Cu ocazia decernarii titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii Romano-Americane, Isarescu a sustinut o disertatie si a lansat cateva mesaje. Numitorul lor comun este apelul la prudenta. Imprumuturile in euro, dolari sau alte monede acordate unei populatii care castiga lei au fost uneori date intr-un mod imprudent- marturie sta volumul restantelor pe care bancile comerciale le inregistreaza. Pentru a preveni potentiale noi imprudente bancile vor fi mult mai atent supravegheate. “Sistemul bancar a fost mai putin eficient, dar mai sigur datorita controalelor in anii 1933-1960; nu s-a inregistrat nicio criza bancara între 1945 si 1971”, spune Isarescu. Ceea ce nu spune Guvernatorul in mod explicit este ca vremuri mai grele pentru banci inseamna vremuri proaste de-a binelea pentru clientii acestora.

Mugur IsarescuFoto: AGERPRES

Banca Centrala Europeana ar putea urca iar dobanda cheie, scumpind moneda unica, de teama inflatiei. Pe langa acest risc (de dobanda), intervine riscul de curs. Cand moneda nationala se depreciaza, efortul de a plati ratele in euro, creste. Indiferent de tara in care stai. Drept pentru care acum se incearca in mod coordonat la nivel european aplicarea unor restrictii privind imprumuturile in valuta. Comisia Europeana si Banca Centrala

Tarile Europei de Vest s-au întors la convertibilitate înca din 1958, iar Japonia înca din 1964. Se dezvolta piata dintre monedele europene convertibile si dolarul SUA. In 1964: apar sindicate bancare internationale si se accelereaza transferurile internationale de capital. Sistemul de la Bretton-Woods a încetat sa functioneze în 1972-1973

Perioada 1970-2007: dereglementarea

Europeana pregatesc un set de norme commune dupa ce riscul valutar si-a aratat coltii in mai toate statele Uniunii care nu au adoptat euro. Bancile Centrale incearca acum sa stinga “incendiile” provocate de bancile comerciale prin imprumuturile in monede exotice si cele in valuta in general. Devine mai prudente si vor sufla si in iaurt.

In cazul Romaniei, desi Guvernatorul a avertizat ca va incerca sa limiteze imprumuturile in valuta, un proiect oficial in aces sens inca nu exista. Isarescu spune: “Dacă vom introduce loan to value să ştiţi că nu este restricţie. Este absolut normal să facem acest lucru pentru că se face peste tot în lume", a afirmat Isărescu. Loan to value se refera la raportul dintre credit si garantiile aduse de client. Banii vor fi mai scumpi, pentru a fi utilizati cu chibzuinta de cetre cei imprumutati. "Dacă îi dau unuia sută la sută din împrumut credeţi că mai există vreo pârghie serioasă prin care omul să fie constrâns să utilizeze bine banii?", a spus Isărescu.

Imprudenta nu se intalneste doar la banci. Si Statele care se imprumuta prea mult denota imprudenta, sugereaza Guvernatorul. “Dacă te uiţi la vecin şi vezi că şi-a făcut datorii prea mari nu e vecin bun, se întâmplă ceva cu el. Nu vrem cu toţii să avem vecini buni sănătoşi, să nu aibă probleme financiare?", a continuat Isărescu. Aluzia la Greci este evidenta.

  • Ce inseamna asta pentru firmele romanesti si pentru populatie?

In primul rand inseamna valuta mai scumpa si in multe cazuri, re-discutarea liniilor de credit agreate cu bancile. Mai inseamna ca firmele vor avea nevoie de planuri de afaceri mai solide pentru a accesa imprumuturi in valuta, iar populatia de garantii mai serioase pentru a se indatora in euro. E tot o recomandare la prudenta. Te vei imprumuta doar daca vei demonstra ca stii cu adevarat ce faci cu banii. Politica monetara se va intari, confirma si bancherii, aratand catre Scrisoarea de Intentie incheiata cu Fondul Monetar.

Pe de o parte, mai mult capital face o banca mai sigura (o asigurare în plus oferita deponentilor si creditorilor si, astfel, o profitabilitate mai mica pentru actionarii bancii). Pe de alta parte, mai mult capital echivaleaza cu crearea unui stimulent pentru actionari sa preseze managementul pentru a se angaja în operatiuni mai riscante, dar mai bine remunerate.

Mugur Isarescu

Dupa ce comunicatul de presa al BNR a continut indicii privind intarirea politicii monetare, raportul FMI despre prima evaluare a acordului curent ofera semne similare. "Detaliand comentarii precedente raportul FMI noteaza faptul ca banca centrala ar trebui sa fie pregatita sa intareasca politica monetara in urmatoarele luni pentru a asigura atingerea tintei de inflatie pentru 2012.

Raportul mai mentioneaza ca, drept un prim pas, autoritatile ar trebui sa majoreze operatiunile de piata monetara pentru a atrage excesul de lichiditate si a atrage ratele de dobanda din piata monetara mai aproape de rata cheie, cat si faptul ca o majorare a ratei cheie, posibil sustinuta de o inasprire a conditiilor de rezerve minime obligatorii, ar putea fi necesare in curand. In scrisoara catre FMI inclusa in raport autoritatile romane declara ca pentru preintampina riscurile ce rezulta din faptul ca inflatia a fost ridicata pentru o perioada indelungata vor ajusta caracterul policitii monetare catre unul mai restrictiv si vor actiona pentru ca tinta de inflatia din 2012 sa fie atinsa. In acelasi timp autoritatile noteaza ca vor continua sa-si imbunatateasca administrarea lichiditatii din sistemul bancar pentru a aduce ratele de dobanda.

  • Despre pierderile bancii centrale

O problema delicata este legata de pierderile înregistrate de o banca centrala în legatura cu îndeplinirea mandatului sau. Experienta istorica arata ca, uneori, este inevitabil ca o banca centrala sa înregistreze pierderi

Bancile sunt tot mai putin constrânse de combinatia dintre depozite si active lichide. Bancile care vor multa lichiditate o împrumuta de pe piata interbancara: lichiditatea activelor este înlocuita de cea a pietei. Daca bancile pot împrumuta de pe piata interbancara, pot extinde creditul cât au acces la piata. Daca nici lichiditatea activelor si nici lichiditatea pietelor nu restrictiona marimea bilantului, atunci unde este limita? Raspuns: CAPITALUL

Anii ’70 - ’80: schimbarea constrângerilor privind creditarea

legate de activitatea sa de reducere a inflatiei, datorate în principal operatiunilor de sterilizare. Cu atât mai mult, astfel de pierderi se

pot amplifica daca mandatul bancii centrale se extinde pentru a cuprinde în mod explicit stabilitatea financiara, explica Guvernatorul

Politicienii si publicul larg trebuie sa înteleaga ca, daca bancile centrale nu si-ar asuma, în mod transparent, respectivele pierderi, ele ar aparea într-o alta forma, fie printr-o inflatie mai mare (o taxa implicita asupra întregii populatii), fie prin apelul la surse bugetare pentru a salva banci aflate în dificultate etc.

În concluzie, pierderile înregistrate de o banca centrala în legatura cu îndeplinirea mandatului sau nu ar trebui sa serveasca drept pretext pentru o imixtiune a politicului în activitatea bancii centrale, ci ar trebui sa fie acceptate ca un cost transparent pe care societatea l-ar plati într-un fel sau altul

  • Ce a facut pana acum Banca Nationala pentru limitarea creditului in valuta?

Aici e loc destul de discutat, oamenii impartindu-se in detractori si admiratori ai politicilor BNR. Detractorii arata catre lantul de falimente ale bancilor comerciale si spun ca toate creditele cu buletinul s-au acordat sub ochii adormiti ai institutiei de emisiune. Ca desi putea introduce reguli mai dure, BNR nu a facut nimic.

De cealalta parte, admiratorii spun ca falimentele au insemnat o curatire a sistemului si ca degeaba a incercat BNr sa avertizeze asupra pericolelor, ca lacomia bancilor comerciale a invins. Adevarul este ca de obicei, la mijloc. Pentru echidistanta, iata masurile aplicate pana acum de BNR in privinta limitarii imprumuturilor in valuta:

În anii ’70, bancile din SUA au împrumutat tarile latino-americane cu sume mari. Adoptarea politicii monetare antiinflationiste în SUA a condus la încetinirea cresterii economice la începutul anilor ’80. Cresterea ratelor dobânzilor si a pretului petrolului si scaderea preturilor la materiile prime pe care le exportau tarile latino-americane au facut ca aceste tari sa nu-si mai poata refinanta datoriile. Bancile americane au devenit insolvabile.

Anii ’70 - ’80: criza datoriilor în Mexic, Brazilia si Argentina

Introducerea raportului de lichiditate (“liquidity ratio”) prin Normele BNR nr. 1/2001, care la care s-au adus mai multe amendamente, cele mai importante prin Normele BNR nr. 7/2009 si prin Regulamentul BNR nr. 24/2009

Introducerea raportului “loan-to-value” (LTV) prin Normele BNR nr. 16/2003, unde se stabileste un plafon maxim de 75%, modificate prin Regulamentul BNR nr. 3/2007

Introducerea indicatorului “debt-to-income” (DTI) prin Normele BNR nr. 15/2003 si 16/2003, unde se stabilesc plafoane de îndatorare de 30% din venit (pentru creditul de consum), respectiv de 35% din venit (pentru creditul imobiliar); venitul este considerat pe familia debitorului, net de alte obligatii

Introducerea expunerii maxime a creditului în valuta catre debitorii neprotejati “unhedged borrowers”) prin Normele BNR nr. 11/2005, care stabilesc o limita de 300% din fondurile proprii

Majorarea graduala a ratei RMO pentru pasivele în valuta cu scadente de peste doi ani ale institutiilor de credit de la 25% la 40% în perioada 2004-2006.

Masura a fost relativ eficienta, reusind sa reduca pentru un timp ritmul de crestere a creditelor în valuta.

In concluzie, pe termen scurt si mediu, vom asista la un val al prudentei. Din partea BNR care va inaspri conditiile de creditare, din partea bancilor comerciale (care vor da cu mai multa parcimonie imprumuturi) si din partea clientilor (care vor trebui sa isi "acomodeze" starea financiara noilor conditii. O prudenta care ar putea apasa asupra ritmului de crestere economica. Sa vedem cum va mai evolua criza datoriilor....