Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat marti un curs de referinta de 4,1817 lei pentru un euro, nivel cu 4,0 bani mai mic decat cel din ziua anterioara, dealerii din piata fiind de parere ca aprecierea se datoreaza revizuirii in crestere a calificativului de tara acordat Romaniei de Fitch.

Pe piata valutara, leul s-a apreciat luni aproximativ 1% si a inchis ziua la 4,1950 unitati/euro. Marti, leul a deschis la un curs de 4,1930-4,1960 unitati pentru un euro, iar imediat dupa acest moment moneda nationala si-a consolidat trendul de apreciere, care inceput luni dupa ce Fitch a anuntat revizuirea in crestere a calificativului de tara acordat Romaniei cu o treapta, pana la "BBB-" (categorie a clasei investitionale).

In prima jumatate a sedintei de marti, leul a atins un minim de 4,1740-4,1770 unitati/euro, pentru ca apoi sa se mentina in jurul nivelului de 4,1800 lei/euro. In jurul orei 13:00, un euro era cotat la 4,1780-4,1810 lei.

Dealerul unei banci comerciale a declarat pentru HotNews.ro ca volumul de tranzactionare a fost unul ridicat, dublu fata cel din ziua anterioara.

"Aprecierea leului are la baza exclusiv anuntul Fitch, dar e important de spus ca vine ca o aliniere la trendul monedelor din regiune, care au fost mai putin afectate de criza din Grecia decat leul. Practic, cand s-au apreciat, monedele regionale s-au apreciat ferm, in vreme ce leul a inregistrat un avans usor", a mai declarat dealerul citat.

Leul s-a apreciat si in fata dolarului american, cursul BNR fiind de 2,8875 lei pentru un dolar, fata de 2,9073 lei/dolar cat a fost luni.

Comparativ cu sedinta anterioara, leul a castigat 0,17 bani in fata francului elvetian, ajungand la 3,4229 lei/franc. In acelasi timp, 100 de yeni japonezi au fost cotati la 3,5590 lei, dupa ce luni cursul bancii centrale a fost de 3,6041 lei pentru 100 de yeni.