„Daca iti place riscul, se pot face multi bani din criza greaca”, explica Robert Marquardt, fondator al Signet, un fond care investeşte la randul lui în diferite fonduri speculative. Metoda e simpla: problemele Greciei au ingrijorat pe buna dreptate creditorii privati ai statului elen, acestia incercand pe buna dreptate sa isi limiteze pierderile si sa vanda titlurile cu probleme. Aici intra in scena fondurile de investitii. Potrivit The Sunday Telegraph, in ultimele trei luni, mari fonduri de investiţii din SUA (Loomis Sayles, BlackRock), Elveţia (Julius Baer), Franta (Natixis AM) sau Germania (Star Cap), ar fi cumparat datorii elene in valoare de 150 milioane de euro, scrie Le Monde

Pe piata secundara, datoriile grecesti cu maturitate de 10 ani se vand la 50% din valoare, iar cele pe 5 ani, la 47% din valoarea nominala. Daca Grecia isi onoreaza datoria, castigul poate ajunge la 50%. In cazul restructurarii e nevoie doar ca efortul cerut creantierilor sa nu fie prea sever, limitandu-se la acceptarea unor pierderi de cel mult 50% pentru a ramane pe plus. Speculatorii nu au prin urmare interes ca Grecia sa intre in default ci dimpotriva, sa continue sa traiasca intr-un soi de ceata si confuzie.

O alta metoda de imbogatire este pariul pe evoolutia CDS-urilor, aceste garantii impotriva riscului de faliment. O piata estimata la 78 de miliarde de euro in cazul Greciei, spun si francezii de la Natixis. Ca sa castigi din asta trebuie doar sa profiti de pretul CDS-urilor inainte ca furtuna sa se declanseze. Sau sa lansezi zvonuri legate de iminenta intrare in faliment a Greciei, zvonuri care se pot concretiza in cresterea cotatiilor si obtinerea unui pret superior.