Oficiali britanici si japonezi au avertizat asupra riscului de dezastru financiar, daca Washingtonul nu reuseste sa majoreze plafonul datoriei SUA. Deoarece Congresul a negociat dur pentru a inlatura riscul unui default fara precedent al SUA, oficialii britanici si japonezi au declarat duminica ca un eventual esec ar putea afecta economiile de pe tot globul.

  • "Lumea se uita la Statele Unite ale Americii, cu emotie, anxietate, ingrijorare, dar si cu speranta", a declarat directorul general al Fondului Monetar International Christine Lagarde pentru CNN. "Instabilitatea nu este niciodata o idee buna, iar acest nivel de incertitudine conduce la instabilitate", a adaugat Lagarde.

Democratii si republicanii americani se confrunta cu un termen limita (2 august- n.r.) pentru a ajunge la un acord. Trezoreria Statelor Unite a avertizat ca va intra n incapacitate de imprumuturi, desi analistii spun ca ar putea avea numerar suficient pentru indeplinirea obligatiunilor pana la mijlocul acestei luni.

Pietele financiare se confrunta cu riscul unei instabilitati majore, daca nu se va ajunge la un acord, avand in vedere rolul-cheie al dolarului american in domeniul bancar la nivel mondial.

Pe masura ce bursele asiatice deschid o noua saptamana de tranzactii, investitorii au sesizat semnele de progres in cadrul negocierilor din SUA, dolarul american intarindu-si pozitia fata de yenul japonez, dupa scaderea inregistrata vineri.

  • "Daca lucrurile iau o turnura gresita si SUA intra in incapacitate de plata, acest lucru ar avea consecinte pentru fiecare familie si fiecare afacere din aceasta tara si din lume", a spus Danny Alexander, seful Trezoreriei Marii Britanii.

Bancile centrale din intreaga lume trebuie sa fie pregatite sa acorde ajutoare financiare bancilor comerciale, in cazul in care acestea ar deveni prea "agitate" ca sa se imprumute reciproc.

Prima miscarea a Japoniei, de exemplu, va fi de a se asigura ca institutiile financiare japoneze au o cantitate suficienta de dolari, sustin surse dinTokyo.

  • Banca centrala japoneza este, de asemenea pregatita sa inunde pietele cu yeni prin intermediul operatiunilor deschise de pe pietele financiate, sustin oficiali din cadrul bancii japoneze. 

In Tokyo, surse familiare cu politica monetara a Japoniei s-au declarat, duminica, din ce in ce mai ingrijorate de faptul ca pietele ar putea fi prea optimiste cu privire la perspectivele unei solutii durabile la aceasta criza.

Oficialii japonezi inca mai spera ca liderii politici americani vor ajunge la un acord. Daca insa acest lucru se dovedeste a fi imposibil, se va acorda prioritate platilor de dobanzi detinatorilor internationali ai titlurilor de trezorerie din SUA, pentru a limita impactul imediat de pe pietele financiare.

  • Dar preocuparea venita de la Tokyo este aceea ca, in cazul in care criza continua, fara o solutie clara si pe termen lung, pietele pot fi aruncate in tumultul evenimentelor, la fel ca atunci cand banca de investitii americana Lehman Brothers s-a prabusit in septembrie 2008.

"Daca intr-adevar SUA va intra in default, impactul de pe pietele mondiale va fi imens", a spus una dintre surse care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

China, care detine peste 1000 de miliarde de dolari in titluri americane de trezorerie, si-a exprimat deja ingrijorarea profunda fata de situatia din SUA. Ziarul People's Daily,vocea Partidului Comunist Chinez, a numit gestionarea crizei datoriilor din SUA ca fiind "iresponsabila" si "imorala".

  • Cotidianul chinez sustine ca sistemul democratic din SUA e de vina pentru aceasta "bataie de joc", sustinand ca "nici macar singur politician american nu a luat in considerare consecintele intrarii SUA in incapacitate de plata asupra lumii intregi. Chiar si interesele nationale ale SUA au fost uitate".

In Europa, au existat semne minore de tensiune pe pietele monetare, saptamana trecuta, deoarece bancile inca asteapta un acord de la Washington.

Pe de alta parte, liderii zonei euro se lupta pentru a controla crizele datoriei suverane in mai multe tari din regiunea lor, o sarcina complicata de problema datoriei SUA, care a adaugat o presiune ascendenta asupra randamentelor obligatiunilor guvernamentale in aceste state.

  • Banca Centrala Europeana ofera deja credite nelimitate in euro, ca parte a raspunsului sau la criza din trecut. Banca ar putea folosi aceasta politica pentru a face fata oricaror probleme ar putea aparea in viitor.

Un purtator de cuvant al bancii din Elvetia sustine ca Banca Nationala a Elvetiei este gata sa reactioneze adecvat in orice moment la perturbarile de pe piata.

Banca Centrala a Germaniei si-a exprimat increderea ca Statele Unite va evita incapacitatea de plata, insa avertizeaza ca monitorizeaza, in continuarea situatia.

  • "Daca nu se va ajunge la un acord, intrebarea va fi <<ce se intampla dupa?>>, a declarat un purtator de cuvant al Bancii Centrale germane. "Ma astept insa sa se ajunga la o solutie in Statele Unite, fie astazi, fie in zilele urmatoare", a adaugat acesta.