Rata somajului calculata conform criteriilor Biroului International al Muncii (BIM), in forma ajustata sezonier, a fost estimata pentru luna iunie la 7,5%, in usoara crestere (0,1pp) fata de luna anterioara, transmite INS intr-un comunicat. Potrivit principalului institut de statistica, numarul somerilor BIM (in varsta de 15-74 ani) din luna iunie este de 727.000 persoane, ponderea somerilor barbati depasind-o numeric pe cea a femeilor.

Totodata, pentru persoanele adulte (25-74 ani) rata somajului a fost estimata la 5,9% pentru luna iunie (6,5% in

Evolutie someri BIM iunie 2009 - iunie 2011

Evolutie someri BIM iunie 2009 - iunie 2011

Foto: Hotnews

cazul barbatilor si 5,3% in cel al femeilor). Numarul somerilor in varsta de 25-74 ani reprezinta 72,1% din numarul total al somerilor BIM estimat pentru luna iunie.

Somerii in sens BIM sunt persoanele in varsta de 15-74 ani care indeplinesc simultan urmatoarele trei conditii: nu au un loc de munca, sunt disponibile sa inceapa lucrul in urmatoarele doua saptamani si s-au aflat in cautare activa a unui loc de munca, oricand in decursul ultimelor patru saptamani. Rata somajului in sens BIM reprezinta ponderea somerilor BIM in populatia activa.