Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Ancheta INS: Managerii "simt" cresterea activitatii din comert si o relativa stabilitate in industrie, servicii si constructii in urmatoarele trei luni

Activitatea din comertul cu amanuntul va avea o crestere moderata in perioada august-octombrie. In industria prelucratoare, constructii si servicii se asteapta insa o relativa stabilitate. Concluziile fac parte dintr-o ancheta realizata de Institutul National de Statistica, ce a intervievat o serie de manageri ai unor societati comerciale. Acestia estimeaza ca numarul salariatilor se va reduce in servicii si se va mentine stabil in restul sectoarelor economice. Pentru unele activitati se va inregistra o tendinta de crestere a productiei peste media sectorului: fabricarea bauturilor, fabricarea hartiei si a produselor din hartie. Pentru preturile produselor industriale, se prognozeaza o crestere moderata a acestora in urmatoarele trei luni, potrivit anchetei INS. In constructii, in urmatoarele trei luni se va inregistra o relativa stabilitate a volumului productiei, a stocului de contracte si de comenzi, dar si a numarului de salariati. In ce priveste preturile lucrarilor de constructii, se preconizeaza crestere moderata a acestora. Rezultatele au fost obtinute in urma estimarilor facute de managerii intreprinderilor cu privire la tendintele de evolutie ale activitatii economice.

Jean-Claude Trichet cere o aplicare "completa si la timp" a masurilor convenite in iulie pentru contracararea crizei datoriilor

Presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, le-a cerut guvernelor din Zona Euro o aplicare "completa si la timp" a masurilor convenite la summitul din luna iulie pentru a face fata crizei datoriilor suverane. "O aplicare pe deplin si la timp a deciziilor (…) este esentiala (...) Determinarea guvernelor din zona euro de a-si mentine angajamentele este cheia pentru a readuce finantele publice pe o cale sanatoasa si pentru a contribui la stabilitatea pietei", a declarat Trichet in cadrul unei audieri in Parlamentul European. Oficialul a precizat ca Banca Centrala Europeana se asteapta ca economia zonei euro sa isi continue cresterea, dar intr-un ritm "modest" si intr-un context de incertitudine fiscala "destul de ridicata".

Finlanda propune transferul activelor de stat ale Greciei catre o companie din Luxemburg pentru a fi pastrate ca garantii pentru imprumuturile acordate

Finlanda a propus ca activele de stat ale Greciei sa fie transferate unei companii cu sediul in Luxemburg. Potrivit propunerii, acestea trebuie pastrate ca garantie pentru noile imprumuturi acordate Atenei, se arata intr-un document obtinut de Reuters. Planul prezinta cerintele Finlandei cu privire la garantiile acordate pentru noul ajutor financiar de urgenta acordat Greciei. In cazul in care aceste cerinte nu sunt luate in considerare, Finlanda ar putea renunta sa mai acorde sprijin financiar Greciei, ceea ce ar provoca haos pe pietele financiare. Desi mic, sprijinul financiar acordat de Finlanda este important deoarece aceasta tara beneficiaza de rating "AAA", iar acest lucru confera greutate celui de-al doilea pachet de sprijin fianciar, in valoare de 109 milioane de euro. Cererile pentru garantii din partea autoritatilor de la Helsinki au dus la cereri similare din partea Austriei, Olandei, Sloveniei si Slovaciei. In document, autoritatile finlandeze arata modul in care agentia de privatizare din Grecia ar autoriza transferul activelor catre un holding din Luxemburg, care ar putea fi utilizate ca garantii pentru sumele oferita guvernului elen. Agentia de privatizare ar detine toate actiunile companiei din Luxemburg, insa aceste titluri ar fi pastrate in custodie de catre un tert. O astfel de masura ar fi probabil controversata in Grecia, al carei guvern a respins ferm sugestiile referitoare la oferirea de teren sau actiuni la companiile de stat ca garantii pentru imprumuturi. O astfel de propunere va duce la predarea controlului activelor de state ale Greciei catre o agentie straina, ceea ce va limita autonomia Atenei in gestionarea finantelor si privatizarea activelor de stat.

Opel recheama in tara peste 400 de masini Astra pentru posibile probleme de software

Opel a initiat in Romania o campanie de rechemare pentru circa 430 de masini Astra produse in 2011, la care pot exista probleme la softul echipamentelor electronice din habitaclu. Germanii au mai initiat mici campanii de recall pentru alte trei modele, insa numarul total de autoturisme ce vor ajunge in service este de 20 pentru acele trei modele. Printre marcile care au facut rechemari anul acesta se numara Fiat, Renault, Chevrolet, Mitsubishi si Toyota.

Opel a identificat un posibil incident la o serie de masini Astra J fabricate anul acesta, la care exista posibilitatea ca indicatorul de avertizare a defectiunii semnalizarii sa nu functioneze din cauza unei deviatii de soft. Opel a inceput in iunie actiunea de recall, iar reparatia dureaza maximum o ora.