În anii '90, era un haos în ceea ce privește sistemul fiscal, iar evaziunea era ceva normal. Impozitul progresiv ajungea până la 60% pentru veniturile mai mari, iar grilele de deduceri se modificau din cauza inflației ridicate. Implementarea cotei unice a fost ceva istoric, care a reașezat economia și țara într-o anume normalitate (mai ales în ochii investitorilor), iar ulterior a început să fie „săpată la temelie” prin diferite excepții și reducerea ei.

Alex Milcev Foto: EY România

Care erau grilele de impozitare progresivă în anii '90

Grilele de impozitare aplicabilă la sfârșitul anilor '90 erau următoarele:

• până la 11.000.000 - 18%
• 11.000.001 - 27.000.000 / 1.980.000 + 23% pentru ceea ce depăşea suma de 11.000.000 lei
• 27.000.001 - 43.000.000 / 5.660.000 + 28% pentru ceea ce depăşea suma de 27.000.000 lei
• 43.000.001 - 60.000.000 / 10.140.000 + 34% pentru ceea ce depăşea suma de 43.000.000 lei
• peste 60.000.000 / 15.920.000 + 40% pentru ceea ce depăşea suma de 60.000.000 lei

În anumite perioade, peste un plafon mai ridicat se aplica și cota de 60%!

De precizat că denominarea leului a avut loc în 2005, de aceea sumele par așa mari în lei (nu înseamnă că eram mai bogați).

"Pe lângă acestă grilă, exista și un sistem de deduceri/sume neimpozabile, plus că grila se modifica periodic din cauza inflației ridicate. Urmărirea Monitorului Oficial a fost o sarcină zilnică pentru departamentul HR și cel financiar-contabil", susține Alex Milcev, partener, șeful diviziei Tax Advisory Compliance EY România.

Marea problemă în haos: lumea nu credea că e importantă plata taxelor

Potrivit lui Milcev, principala problemă în acea perioadă era aceea că multă lume nu considera că era important important să își plătească taxele.

"Era vorba de mindset, ca în orice început. Plățile electronice erau ceva exotic, cash-ul era rege, astfel încât era foarte dificil să controlezi ceva, de exemplu plățile de salarii în plic erau la ordinea zilei", explică el.

Era o altă epocă, unde evaziunea fiscală și concurența (fiscală) neloială mergeau mână în mână și creau discrepanțe în economie mult mai mari față de ce vedem acum.

Citește și:

• Radiografia economiei în ultimii 30 de ani: inflație de peste 250% și recuperare spectaculoasă a decalajelor
• EY aniversează 30 de ani în România și pune în lumină tema progresului
• 30 de ani de antreprenoriat în România. Ce arată cifrele
• De ce unele privatizări au mers bine, vedem produsele pe piață, și altele nu/ Ce s-ar fi întâmplat dacă statul ar fi păstrat companiile
• Cele 4 lucruri la care se uită străinii atunci când decid să investească în România. Ce avem de făcut

De asemenea, ANAF-ul încă nu exista la acea vreme în forma pe care o cunoaștem astăzi. Erau mai multe organe cu atribuții de control, însă nu făceau față situației.

După 2004, a venit cota unică - un moment istoric

Experții în fiscalitate s-au implicat în acea perioadă în susținerea cotei unice și renunțarea la impozitul progresiv.

"În calitatea sa de membru al comunității de afaceri, EY a susținut adoptarea cotei unice și renunțarea la impozitarea progresivă și în mod activ s-a implicat în susținerea inițiativelor legislative în acest sens", susține Milcev, continuând:

"Ne bucurăm că am reușit și că sistemul de impozitare care a transformat, practic, țara, dăinuie și acum. Sperăm pentru mai mult timp".

Slăbirea cotei unice de-a lungul timpului

Cota unică a fost slăbită ulterior, atât prin excepții (oameni care nu o plătesc sau o fac la plafoane foarte mici), cât și prin faptul că, după Revoluția fiscală din 2018, 16% a ajuns să fie 10%.

"Nu cred că se poate vorbi de „distrugerea” cotei unice, cum se mai aude în piață. Conceptul de cotă unică prevede existența aceleiași cote de impozitare pentru impozitul pe venit, aceeași și pentru o persoană fizică, și pentru una juridică", afirmă reprezentantul EY.

În cazul României, cota unică a fost inițial de 16%.

"Această rată a fost modificată, însă, de-a lungul timpului, în jos (adică, din punctul de vedere al contribuabilului, cu siguranță nu a fost un lucru negativ!). Astfel, 16% a devenit 10% pentru salarii și alte câteva tipuri de venituri ale personelor fizice și 5% pentru dividende. Da, vorbim de cote diverse, dar ele nu se aplică progresiv, pe același tip de venit", a explicat Alex Milcev.

Se revine la ceea ce a fost?

Dând mereu ca exemplu faptul că actuala „cotă unică nu mai este unică”, chiar cei care au introdus excepțiile în Codul fiscal au spus că trebuie mers pe impozitare progresivă. Nu se știe încă dacă se referă la salarii, ceea ce ar fi greșit, ci la impozitul pe venitul global, așa cum aplică alte țări.

Chiar recent FMI a spus că trebuie eliminate excepțiile și, în mod ciudat, după ce devine cotă unică ceea ce era la început (deci se vor încasa mai mulți bani, pentru că unii nu o plătesc, ori plătesc foarte puțin), să se renunțe la ea, prin promovarea unui impozit progresiv.

Cu alte cuvinte, dacă se va încasa bine, de ce să mai revii la impozit progresiv?

"Eliminarea sau reducerea excepțiilor este susținută și de mare parte a mediului de afaceri. Vor fi sau nu suficiente aceste măsuri, va depinde de gradul lor de implementare", susține Alex Milcev.

El spune că trebuie ținut cont, însă, că introducerea cotei progresive este, ca principiu, descurajantă pentru cei mai talentați angajați și, în plus "va cere multe resurse implicate, atât din punct de vedere legislativ, cât și din punct de vedere al infrastructurii IT al ANAF, al sistemelor de payroll al angajatorilor etc".

"Ceea ce ar trebui făcut, din punctul meu de vedere, este o analiză riguroasă, pentru a vedea dacă nu cumva pierdem mai mult decât câștigăm, odată cu o eventuală punere ei în aplicare", a mai arătat el.

"Orice modificare a unui sistem necesită o abordare holistică, din toate punctele de vedere și este necesară acea analiză de care vorbeam mai devreme. Nu m-aș putea pronunța în absența unei astfel de analize".

Acest articol face parte din seria EY: 30 pentru România, care marchează aniversarea a 30 de ani de activitate a companiei în România.

​