Când spui „Nokia”, sunt șanse mari să stârnești un ecou de nostalgie în mintea audienței. Mult după perioada de glorie de la începutul anilor 2000, după ce au dispărut acum ceva timp cu totul de pe piață, telefoanele Nokia au reapărut în forță - același brand, dar sub oblăduirea finlandezilor de la HMD Global. La începutul anului am testat Nokia 8, pe care l-am apreciat din multe puncte de vedere - un semnal puternic că Nokia era „back in the game”. Acum, am ales să testăm un model mai de clasă medie, cu un preț de circa 300 de euro, dar cu un aspect demn de telefoane mai scumpe: Nokia 7.1.

Nokia 7.1Foto: Hotnews

De ce Nokia 7.1?

Să recunoaștem din capul locului: Am ales să testăm noul Nokia 7.1 lansat de HMD Global nu pentru că ar avea cele mai tari specificații sau că vine la un preț imbatabil. L-am ales dintr-un motiv puțin mai frivol: ne place tare mult cum arată :)

Și poate puțin și din nostalgie - pentru mulți dintre noi, numele Nokia are un ecou sentimental puternic.

Altfel, dincolo de aspectul subiectiv al design-ului, după două săptămâni de folosire, putem spune că telefonul chiar ne-a lăsat o impresie foarte bună. Diferența dintre el și un telefon vârf de gamă se simte în multe momente, dar nici nu își propune să doboare munți...

La o treime din prețul unui telefon de top, Nokia 7.1 e chiar un pachet interesant și bine finisat, pe care îl putem recomanda fără reținere cuiva care caută un telefon decent la un preț acceptabil.

---

SPECIFICAȚII - Nokia 7.1:

Procesor: Qualcomm Snapdragon 636 Octa-core 1,8 GHz Kryo 260

GPU: Adreno 509

Memorie: 3/4 GB RAM

Stocare: 32/64 GB e-MMC 5.1 spațiu de stocare / Extindere prin microSD până la 400 GB

Ecran: Pure Display 5,84 inch, IPS LCD, Full-HD+ (1080 x 2280 pixeli), format 19:9 (~432 ppi densitate)

Dimensiuni: 149.7 x 71.18 x 7.99 mm

Greutate: 160 g

Camera principală:

Foto: 12 MP, f/1.8, 1,28 um, PDAF + 5 MP (pe post de senzor de adâncime)

Video: 2160p@30fps, 1080p@30fps

Camera frontală:

Foto: 8 MP, f/2.0 / Video: 1080p

Conectivitate: USB 2.0, conector USB Tip C, Bluetooth 5.0, A2DP, Wi-Fi: 802.11 b/g/n/ac, LTE Cat6, mufă audio 3,5 mm

Baterie: 3.060 mAh Li-Ion, internă

Software: AndroidOne cu Android 8.1 Oreo și actualizările de securitate la zi (upgradabil la 9.0 Pie)

Senzori: Cititor de amprente pe spate, accelerometru, busolă, senzor de proximitate

Preț (noiembrie 2018): circa 300 euro

---

FOTOGALERIE - Câteva imagini cu Nokia 7.1 surprinse pe perioada de test de la HotNews.ro:

Galeria poate fi accesată și pe Flickr, aici

----

CE NE-A PLĂCUT

+ Design-ul. Deși un capitol subiectiv, credem că Nokia 7.1 e cel mai elegant telefon din gama sa de preț. Un ecran destul de generos, înalt, rotunjit la colțuri și cu laterale mai pătrățoase, din aluminiu colorat, cu muchiile lustruite - toate acestea fac din Nokia 7.1 un telefon foarte plăcut la ochi

+ Construcția și ergonomia - Sticlă-metal-sticlă e deja o rețetă de care mai toți abuzează, însă Nokia 7.1 se simte în mână perfect, asemănător cu modelele iPhone din seria 5/5S

+ Pentru un telefon cu ecran de aproape 5,9 inci în diagonală, telefonul este foarte ușor de ținut și de mânuit - grație formatului său înalt (19:9), a subțirimii telefonului și a muchiilor mai pătrățoase

+ Sistemul de operare simplu, rapid și cu acces la actualizări - Nokia 7.1 e în programul AndroidOne, adică vine cu o variantă aproape stock de Android (în cazul ăsta 8.1 Oreo, cu actualizare la 9.0 Pie) și cu actualizări de securitate la zi. În două săptămâni, sistemul s-a mișcat foarte bine - rapid și fluent, cu foarte puține momente în care să se agațe

+ Autonomie destul de bună: Deseori am dus zile de circa 20 de ore cu un timp de ecran de peste 3 ore. Pentru cei cărora nu le este suficient, telefonul vine cu încărcare rapidă cu încărcătorul din pachet

---

CE NU PREA NE-A PLĂCUT

- Căștile din pachet par foarte ieftine și nu sunt chiar atât de bune. Pe de altă parte, alte telefoane nici nu mai vin cu căști incluse...

- Sunetul: Difuzorul extern e poziționat la baza telefonului și poate fi ușor obturat. Deși e destul de puternic, sunetul produs e fără prea multă profunzime

- Sunetul captat pe video ne-a cam dezamăgit: zgomote mult prea puternice pe filmare, sunete distorsionate sau momente în care bătaia vântului, chiar dacă vorbim doar de adieri, se aude mult prea tare

- Deși camera foto produce rezultate decente, uneori am avut o problemă: pe timp de noapte, la pornirea aplicației foto, camera capta imagini mult prea întunecate - abia după două-trei reporniri ale aplicației nivelul de lumină revenea la normal

- În mod paradoxal, prețul. Deși la circa 1.400 de lei nu e un telefon scump, competiția are pe piață la prețuri asemănătoare unele modele care pot atrage consumatorii mai ușor prin specificații și cifre mari aruncate pe hârtie...

ALTE ASPECTE

> Cititorul de amprente e rapid și precis

> Ecranul - deși e LCD, și nu Amoled, e unul plăcut - alb curat, culori destul de corect reprezentate, cu funcție HDR10+ ce poate fi activată din setări. Suficient de luminos pe timp de zi și cu un prag inferior acceptabil pe timp de noapte

> Camera foto principală e decentă, cu rezultate chiar foarte bune uneori. Camera secundară de detectare a profunzimii își face destul de bine treaba la pozele tip-portret, dar rezultatele pot varia...

> Aplicația camerei foto e destul de ok aranjată, cu setări dispuse la îndemână și cu un mod manual - specific ca design telefoanelor Lumia de odinioară

> Poate capta video 4K la 30 fps, dar stabilizarea electornică pe imagine e doar pt 1080p (doar la 30fps, nu și 60fps)

> Butoanele din metal, de pe laterală, oferă un feedback foarte bun și se simt bine la atingere

> „Bretonul” de pe partea de sus a ecranului (notch-ul) e mai mic ca la alte telefoane și e ușor de trecut peste faptul că există acolo.

> Difuzorul de ureche oferă un sunet destul de bun în convorbiri, fără a distorsiona prea tare la volum maxim

> Ne-ar fi plăcut enorm dacă telefonul ar fi avut și protecție împotriva apei. Din păcate...

> Am apreciat: mufa audio de 3,5mm / WiFi AC/ LTE Cat6 / Bluetooth 5.0 / Bliț-dual

---

GALERIE FOTO

Pentru cine vrea să vadă ce fotografii poate capta Nokia 7.1, lăsăm mai jos o fotogalerie cu poze pe zi și pe noapte.

Pozele la dimensiunea maximă și cu informațiile EXIF pot fi văzute pe Flickr, aici.

---

VIDEO

Câteva cadre video surprinse cu Nokia 7.1, atât pe zi, cât și pe noapte.

---

Citește si: REVIEW HTC Desire 12+ - Cum e să folosești pe termen lung un telefon sub 900 de lei