Sincer, la un telefon de sub 200 de euro nu avem mari pretenții, iar pentru telefonul pe care l-am testat - Samsung A21s, un telefon de sub 900 de lei - ne-am așteptat de la început să fim dezamăgiți. Surprinzător, după trei săptămâni de test, am rămas chiar cu o impresie excelentă despre cel mai ieftin telefon smart pe care Samsung l-a lansat în acest an. Cu ce ne-a impresionat telefonul, dar și care sunt totuși minusurile sale, într-un review detaliat marca HotNews.ro.

Samsung A21sFoto: Hotnews

CE NE-A PLĂCUT LA Samsung A21s

+ Autonomia - Cu o baterie de 5.000 mAh telefonul e un campion la anduranță. Ne-a ținut frecvent 2-3 zile între încărcări, chiar și când am folosit multe date mobile, am stat cu orele la telefon, l-am chinuit cu ecranul la maxim de luminozitate și am făcut poze și am stat pe Facebook sau pe internet.

+ Software stabil, fluent și relativ rapid - Culmea că am ajuns să lăudam un telefon Samsung - mai ales un entry-level - pentru software. A21s chiar ne-a impresionat cât de bine s-a mișcat în toată perioada de test.

+ Camera foto principală - la acest nivel camera foto care produce rezultate decente, poate chiar bune uneori, o trecem la capitolul „plusuri”. La fel și camera frontală, destul de bună pentru ce e.

+ Mufa audio 3.5 mm, căști incluse în pachet și radio FM

CE NU NE-A PLĂCUT LA Samsung A21s

- Construcția din plastic care scârțâie și pocnește dacă strângi telefonul în mână. Am interacționat în trecut cu modele din plastic și mai ieftine și care nu scoteau astfel de zgomote și se simțeau mult mai robuste în mână.

- Ecranul are tendința să reproducă nuanțe mult prea reci, iar din setări Samsung nu permite vreun mod de echilibrare.

- Camera macro e de nefolosit și nu ar avea ce căuta pe nici un telefon (cel puțin dacă e așa de slabă...)

ALTE ASPECTE DE MENȚIONAT DESPRE Samsung A21s

> Deși e doar 720p la rezoluție la 6,5 inci diagonală, nu am simțit ca acest lucru să ne deranjeze la ecran. Am apreciat pragul foarte sus al luminozității care permite ca ecranul să fie foarte lizibil și direct în lumina soarelui.

> Cititorul de amprente de pe spate este destul de rapid și precis.

> Pe partea software, deși sistemul e fluid și relativ rapid, există unele modificări și elemente pe care Samsung le-a eliminat. Enervant ni s-a părut că nu poate fi activată vibrația pe butoanele Android de pe ecran și nici pentru tastele de pe tastatura Samsung preinstalată.

> Telefonul n-are nici o urmă de Bixby pe el, iar aplicațiile preinstalate sunt relativ puține.

> Telefonul vine în pachet cu un încărcător de 15W și un set de căști hands-free (clasice, din plastic, nu sunt in-ear)

> Convorbirile se aud bine atât în difuzorul de ureche, cât și pe loud speaker. Cei cu care am vorbit au spus că ne aud ok.

> Telefonul vine cu Android 10 și interfața One UI Core version 2.1

> Difuzorul extern - unul singur, montat la bază - este relativ puternic, fără distorsiuni majore, însă nu oferă un sunet extraordinar de bogat. Decent.

Notă de test

După ani la rândul în care am testat vârfuri de gamă după vârfuri de gamă, HotNews.ro a început de curând să se îndrepte către celelalte segmente și am luat-o de jos de tot. Am vrut să vedem cât de bune sunt smartphone-urile lansate în 2020, pornind de la cele mai ieftine și urcând treaptă cu treaptă prin oferte.

Recent am testat Nokia 1.3 să vedem cât de mult „smartphone” poate cumpăra cineva la sub 90 de euro.

Acum, am trecut o treaptă în sus: cât de bun poate fi un smartphone la sub 200 de euro de la un brand cu renume. Pentru acest test am ales Samsung A21s, un model relativ recent lansat și la noi și care e practic cel mai ieftin smartphone lansat de Smasung în acest an.

Disclaimer

Am testat Samsung A21s timp de 21 de zile în București în rețeaua 4G Orange și l-am folosit pe post de unic telefon personal, fără a fi menajat din punct de vedere al bateriei.

! Telefonul a fost pus la dispoziție pentru test de către Samsung, dar nu a existat nici o recompensare financiară sau de altă natură pentru acest articol și nimeni din partea producătorului nu a văzut spre aprobare conținutul recenziei înainte de publicare. !

Samsung A21s - HARDWARE & SPECIFICAȚII

Display: 6.5-inci HD+ PLS TFT, 720 x 1600 pixeli, raport 20:9 ratio (~270 ppi) / 82,8% din suprafața frontală

Procesor: Exynos 850 (8nm) / Octa-core (4x2.0 GHz Cortex-A55 & 4x2.0 GHz Cortex-A55)

GPU: Mali-G52

RAM: 3 GB

Stocare: 32 GB eMMC 5.1 + slot card microSDXC dedicat până la 400 GB

Baterie: 5.000 mAh LiPo

Modul foto:

- camera principală - 48 MP, f/2.0, 26mm, 1/2.0", 0.8µm, PDAF

- cameră ultra-wide - 8 MP, f/2.2, 123 grade, 1/4.0", 1.12µm

- cameră macro - 2 MP, f/2.4

- senzor profunzime - 2 MP, f/2.4

Cameră foto frontală: 13 MP, f/2.2, (wide), 1/3.1", 1.12µm

Video: 1080p@30fps (pe ambele camere)

Dimensiuni: 163.7 x 75.3 x 8.9 mm

Greutate: 192 grame

Sistem de operare: Android 10 / interfață One UI Core version 2.1

Senzori: Senzor de lumină ambientală, senzor de proximitate, accelerometru, cititor de amprentă amplasat pe spate

Conectivitate: LTE Cat4, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0 A2DP, LE, A-GPS, GLONASS, Beidou, USB 2.0 type-C

Alte caracteristici:

- mufă audio 3.5 mm

- radio FM

- slot microSD

- cititor de amprentă

- încărcător 15W

Preț: ~860 lei

Samsung A21s - DESIGN & ERGONOMIE

Design-ul de pe A21s e perfect în linie cu restul telefoanelor lansate de Samsung în acest an, împrumutând foarte multe elemente și forme de la seria Galaxy S20 scoasă la începutul primăverii.

Diferența e că pe A21s Samsung a mers pe materiale mult mai în ton cu prețul la care se vinde telefonul. Astfel, rama laterală este de plastic, iar spatele - deși frumos ornat cu tente de curcubeu din anumite unghiuri - e tot din plastic.

Camerele foto sunt toate într-un pachet acoperit de sticlă care iese puțin în profil, în timp ce senzorul de amprentă se află pe spate, pe mijlocul telefonului.

De apreciat că rama de plastic a telefonului nu este lucioasă sau nu e făcută să semene cu metalul - nefiind lucioasă sau vopsită, ci doar mată - adică nu va suferi de descolorări rapide și urme de folosire prea ușor.

Ce nu am apreciat deloc este sunetul pe care îl scoate telefonul când îl strângi în mână mai puternic: scârțâie și pocnește destul de pronunțat în anumite momente. E ca un flash-back către vremurile când toate telefoanele erau construite din plastic și aproape toate erau bântuite de această problemă a scârțâielilor și pocniturilor.

Dacă la început problema era mai ocazională, după trei săptămâni de utilizare constantă a devenit mult mai sesizabilă.

E puțin dezamăgitor, mai ales că venim după un test cu un telefon făcut tot din plastic, cu spate detașabil chiar, care costă sub 90 de euro și care în mână se simțea mult mai robust, fără pic de scârțâieli la plastic.

Cât privește ergonomia, dăm puncte aproape maxime pentru noul A21s. E ușor de ținut în mână, ușor de manevrat, nu prea alunecos și cu toate elementele cheie poziționate cum trebuie.

Ecranul are margini foarte subțiri pe laterale și sus, iar jos „bărbia” e și ea destul de redusă. Camera frontală e decupată în ecran în colțul stânga-sus.

Există butoane doar pe partea dreaptă, din plastic, cu un feedback oarecum ok, deși nu sunt chiar ușor de dibuit cu degetul.

Senzorul de amprente de pe spate e ușor de ajuns cu degetul, se găsește destul de ușor, deși nu are elemente de contur prea pronunțate.

Mufa audio 3,5 mm (un alt plus, apropo!) e jos, la fel și cea de încărcare USB type-C (alt plus!), alături de singurul difuzor extern care produce sunet decent de puternic, chiar dacă nu foarte bogat.

Samsung A21s - DISPLAY

Ecranul de pe A21s e un pachet mixt. Am putea spune per total că e ok, chiar bun în anumite situații și să trecem mai departe fără să căutăm prea multe minusuri.

Totuși, vom trece în revistă mai în detaliu câteva aspecte pozitive și câteva dintre neajunsuri.

Ecranul este mare, cu o diagonală de 6,5 inci și aspect 20:9, dar are margini foarte subțiri, acoperă destul de mult de pe fața telefonului și nu e dificil de folosit într-o singură mână, în ciuda dimensiunilor generoase.

Rezoluția e de „doar” 720p (720 x 1600), ceea ce înseamnă o densitate a pixelilor de 270 per inci, dar nu acest lucru e cel mai supărător aspect. Ci faptul că are o tentă rece, o propensiune spre nuanțele reci și acest lucru nu poate fi deloc eludat din setări. Samsung a eliminat din meniuri posibilitatea calibrării culorilor, iar modul „ lumină de noapte” care încălzește foarte mult imaginile (transformă albul în gălbui) poate fi doar oprit sau pornit, nu și reglat în intensitate.

Chiar și-așa, am reușit până la urmă să ne obișnuim cu nuanțele mai reci de pe ecran și să învățăm să trăim cu el așa cum e.

Cel mai mare plus, însă, al ecranului este gradul foarte ridicat de luminozitate: în soare puternic ecranul nu are nici o problemă în a fi „citit”.

Per total, cum ziceam inițial, ecranul e unul ok, destul de în linie cu ce ne-am aștepta la această gamă de preț. Ba chiar luminozitatea sporită e un bonus mult prețuit.

Samsung A21s - SOFTWARE

A21s vine cu Android 10 instalat și cu varianta de interfață de la Samsung One UI Core version 2.1, iar în timpul perioadei noastre de test s-a comportat exemplar. Am rămas chiar surprinși de cât de bine s-a legat tot și a funcționat pe partea software, deși discutăm de un telefon ieftin de la Samsung (un segment unde telefoanele din trecut aveau mari probleme și „sughițuri”).

Multe din elementele bune și care ne-au plăcut pe One UI de la Samsung de pe modelele vârf de gamă precum S20+ (vezi review aici) le regăsim și pe mai ieftinul A21s.

Pe de altă parte, există câteva câteva omisiuni prin meniuri (unele curioase chiar). Spre exemplu, din meniu nu există nicăieri posibilitatea de a porni vibrația la butoanele de interacțiune de pe ecran. Similar, pe tastatura Samsung preinstalată nu poate fi pornită vibrația la atingerea tastelor. A trebuit să instalăm tastatura de la Google pentru a obține acest haptic feedback când tastăm.

Altfel, dincolo de unele chestii eliminate de prin meniuri, toată interfața e destul de curată, coerentă și funcționează chiar impresionant de bine. Am folosit și testat de-a lungul timpului numeroase telefoane ieftine, dar și foarte multe vârfuri de gamă. Acum la acest test, dacă nu am fi știut ce telefon avem, nu am fi spus niciodată că folosim un telefon de sub 200 de euro, cel mai ieftin model lansat de producător în acest an.

Dincolo de fluiditatea sistemului ce ne-a impresionat, am remarcat și o lipsă a erorilor sau crash-urilor. Da, telefonul nu poate fi la fel de rapid ca un vârf de gamă, dar nici nu e unul lent. Camera se deschide uneori mai greu, dar niciodată nu a trebuit să așteptăm mai mult de 1-2 secunde să lansăm camera direct prin dubla apăsare a butonului de pornire chiar și când ecranul era închis.

Rapid și în mare parte precis a fost și senzorul de amprente amplasat pe spate, senzor care poate fi folosit și pentru a apela bara de notificări prin glisarea degetului în sus sau în jos.

Samsung A21s - BATERIE, AUTONOMIE și CALITATEA CONVORBIRILOR

Poate cel mai mare atuu al telefonului (după surprinzătoarea experiență bună pe partea software) este autonomia pe care o are bateria. A21s vine cu o baterie Litiu Polimer de 5.000 mAh și în toată perioada noastră de test ne-a ținut lejer două - trei zile între încărcări.

Chiar am fost impresionați de anduranța telefonului care a rezistat mult și bine chit că l-am folosit mult pe afară, cu luminozitatea la praguri maxime, pe 4G+ constant, cu poze, browsing, Youtube, muzică și chiar și jocuri.

În general rata de descărcare a fost cuprinsă între 1.1% și 1.3% pe oră și am reușit în câteva rânduri să trecem de trei zile și ceva cu o singură încărcare.

Telefonul vine cu „încărcare rapidă” la 15W cu încărcătorul din cutie, dar la o capacitatea atât de mare a bateriei, 15W nu e chiar atât de rapid pe cât s-ar crede. În general un plin ia cam o ora jumătate spre două ore, depinzând de la ce % bagi telefonul în priză. În orice caz, la cât de mult ține bateria, nici nu contează că nu se încarcă fulger de rapid.

În ceea ce privește calitatea convorbirilor nu avem nici de ce să ne plângem. Poate am fi preferat ca difuzorul de ureche (atent ascuns în rama foarte subțire de pe partea de sus a ecranului) să fie puțin mai potent.

Pe de altă parte, cei cu care am vorbit la telefon au spus că ne-au auzit foarte bine, chiar și când am pus telefonul pe speaker.

Samsung A21s - FOTO / VIDEO / AUDIO

La partea video-foto din start nu am avut mari așteptări pentru un telefon de sub 200 de euro. La acest nivel din piață de obicei rezultatele sunt în cel mai bun caz acceptabile și ne-am coborât din start standardele și ne-am propus să nu fim excesiv de critici. Acestea fiind spuse, camera foto principală chiar ne-a surprins plăcut - e probabil singura cameră de pe telefon care nu doar că primește notă de trecere, dar chiar și câteva laude.

A21s are pe spate 4 camere foto - Quad Camera cum e la modă acum pentru toți producătorii să se laude că au pe telefoane. În realitate, doar camera principală e bună de ceva, camera wide suferă destul de mult, camera macro este groaznică și de nefolosit (cine cere camere macro dedicate pe aceste telefoane, totuși ?!?!), iar camera/senzorul de profunzime e acolo doar ca să întregească pachetul „quad”.

Să începem cu ce e bine: camera principală. În general fotografiile realizate pe modul auto sunt destul de bune, suficient de clare, culori acceptabil de bune fără să fie prea saturate, iar modul auto HDR este chiar competent. De cele mai multe ori camera are tendința să supraexpună (cam ca la toate telefoanele mobile), dar poate fi ușor și rapid corectat de către utilizator. Focusul e destul de rapid, la fel și lansarea camerei și captarea pozelor.

Ba chiar și pe lumină slabă camera prinde imagini utilizabile, chiar dacă nivelul de zgomot e ridicat și pozele nu sunt grozav echilibrate între zonele luminate și cele în întuneric.

Camera ultrawide de 8 MP este și ea folosibilă, dar doar uneori. În condiții de lumină bună poate scoate poze ok, însă am remarcat mereu un dezechilibru destul de mare între temperatura (mai rece) a pozelor pe camera wide față de cea principală.

În rest, pozele ultrawide sunt destul de moi, cu detalii estompate, mai ales pe margini. Deformările optice nu sunt foarte mari, dar lipsa clarității pe margini poate fi deranjantă.

Camera macro de 2 MP este.... proastă. Mai degrabă o poză cu camera principală și zoom digital decât experimentul-eșuat cu camera de 2 mp pentru cadre apropiate.

Camera de selfie e ok.

FOTOGALERIE cu imagini captate cu Samsung A21s - majoritatea pozelor captate cu modul auto, cu auto HDR - poze cu camera principală, camera ultra-wide și câteva cu camera macro (cele mai bune pe care le-am putut capta, la finalul listei). Pentru pozele la mărimea originală, cu detalii EXIF, vezi aici galeria pe Flickr.

Pe partea video A21s nu stă foarte rău. Chiar dacă poate capta doar video Full HD (1080p), măcar o poate face atât cu camera principală, cât și cu cea wide (nu în aceeași înregistrare, totuși).

În general imaginile filmate ies relativ ok - nimic spectaculos, nimic groaznic. Pe lumină slabă nivelul de detalii scade, focusul o mai ia aiurea și se observă scăpări de cadre din când în când.

Pe partea de stabilizare video A21s nu stă în nici un fel - adică nu are (sau dacă are, noi nu prea am simțit-o...). Pe de altă parte calitatea audio înregistrat e destul de ok.

Mai jos câteva cadre video surprinse cu Samsung A21s:

Apreciem că deși vorbim de un telefon ieftin, Samsung a integrat în pachet și un set de căști de tipul hands-free cu mufă 3.5 mm. Chiar dacă nu sunt nimic special, măcar permit utilizatorului să folosească direct radioul FM integrat în telefon (un alt plus în dreptul acestui model).

Difuzorul extern de la bază nu oferă vreo mare calitate a sunetelor, dar măcar nivelul de volum este unul ridicat.

CONCLUZIE

Cu Samsung A21s nu am avut prea mari așteptări la început și ne pregăteam să ne lovim de multe compromisuri. După toată perioada de test însă am rămas în general plăcut impresionați. Pentru cât costă și în ce „zonă” de piață e, A21s e mai bun decât ar fi trebuit să fie.

Construcția e departe de a fi ceva premium, iar scârțâielile și pocniturile carcasei de plastic trădează ADN-ul de telefon entry-level, poziționat în partea de jos a gamei.

Ecranul nu impresionează, dar nici nu dezamăgește având în vedere cât de luminos poate deveni, iar ergonomia destul de bună, senzorul de amprente destul de precis și mufa audio 3.5 mm compensează alte lipsuri.

Da, camera foto nu excelează, dar din cei patru senzori pe care Samsung i-a pus acolo cel puțin cel principal se achită cu brio de sarcini la acest nivel, iar camera ultra-wide - deși mai degrabă hit-and-miss - oferă un grad în plus de versatilitate.

Două elemente, însă, credem noi că sunt marile atracții ale acestui telefon de sub 200 de euro: bateria mare și cu o autonomie excelentă și stabilitatea și fluența de pe partea software.

Un telefon ieftin, care se mișcă bine, decent de rapid, fără erori și agățări și care ține 2-3 zile de la încărcare la încărcare cred că va fi pe placul multora care se interesează de modele din această gamă de preț.

  • Ai o întrebare legată de Samsung A21s și la care nu ai găsit răspuns în review-ul nostru? Lasă-ne un comentariu mai jos și vom încerca să-ți răspundem.