​​Samsung a lansat noua gamă S21, care cuprinde trei flagship-uri noi: S21, S21 Plus și S21 Ultra, succesoarele gamei S20. La o primă vedere, Samsung a mizat pe o evoluție a gamei S20, dar și pe adăugarea unor noi funcționalități pe care utilizatorii le așteptau. Să vedem cum se compară Samsung S21 cu S20, din punct de vedere al specificațiilor.

Lansare Samsung S21 PlusFoto: Vodafone

Samsung Galaxy S21 vs Galaxy S20 design

După cum am văzut în imaginile prezentate la evenimentul Galaxy Unpacked, Samsung Galaxy S21 nu aduce un redesign al lui Galaxy S20, singurele diferențe vizibile fiind la nivel de design al modulului de camere foto. Samsung S21 are spatele din „glasstic”, un plastic cu aspect de sticlă, în timp de S20 avea spatele din sticlă. Acest „glasstic” este un material mai accesibil, însă este mai durabil și are o aderență mai bună în mână.

Atât telefonul Samsung nou, cât și cel vechi vin cu port USB-C, butoane on/off și butoane de volum pe laterale, însă nu au jack pentru căști.

Samsung S20 este disponibil în 3 culori: albastru, roz și gri, în timp ce Samsung S21 vine în 4 culori: gri, violet, roz și alb.

Samsung Galaxy S21 vs Galaxy S20 display

Samsung este renumit pentru display-urile spectaculoase ale telefoanelor sale, iar S21 nu face excepție. Există totuși niște diferențe față de S20. În primul rând, ambele telefoane au display de 6.2 inci, cu punch hole pentru camera frontală, high refresh rate de 120 Hz, HDR10+ și scanner pentru amprentă.

Diferența este la rezoluție: Samsung Galaxy S20 vine cu o rezoluție de 1440 x 3200p sau Quad HD, în timp ce Samsung Galaxy S21 are o rezoluție mai mică, de 1080 x 2400p sau Full HD+. Cu toate acestea, experiența în utilizare nu este afectată, grație faptului că S20 nu putea utiliza simultan rezoluția QHD și high refresh rate 120 Hz.

Samsung Galaxy S21 vs Galaxy S20 camere foto

La nivel de specificații, cele două telefoane par să aibă camere identice: senzor principal de 12 MP, senzor telephoto de 64 MP și senzor ultra-wide de 12 MP, precum și o cameră frontală de 10 MP.

În comparația camerelor de la S20 și S21 diferențele sunt date mai degrabă de softul acestora. Samsung S21 aduce câteva upgrade-uri, mai ales pentru înregistrarea video. Spre exemplu, noua funcție Director’s View îți permite să vezi pe înregistrarea video perspectivele pe care le ai cu toate camerele foto, astfel încât să poți schimba camerele între ele pentru a obține cel mai bun rezultat. Iar Vlogger’s View îți permite să filmezi simultan cu camera frontală și cea de pe spate.

Opțiunea Single Take, care există și pe S20, a fost îmbuntățită la nivel de stabilizare, mai ales în cazul clipurilor slow-motion.

Citește mai mult pe zoom.vodafone.ro

​Articol susținut de Vodafone