Am apucat să ne jucăm preț de 30 de minute cu cele trei noi modele, să le „cântărim” în palmă să vedem cum se simt, să analizăm designul și din ce materiale sunt construite.
La prima atingere se simte că discutăm de un produs dintr-o gamă mai jos decât mai scumpele S21. Noile modele din gama Galaxy A sunt construite cu rame lucioase din plastic, destul de solide la prima impresie, și cu un spate din policarbonat ușor satinat, asemănător, dar nu chiar la fel, cu ce regăseam pe cel mai ieftin dintre modelele S21.
Chiar dacă discutăm, deci, de un spate din plastic, prima impresie pe care ne-a lăsat-o a fost totuși una destul de bună. Pare un plastic bine construit, rezistent, care ascunde ușor amprentele și care beneficiază și de o mică paletă de culori pastelate, dincolo de alb și negru.
Ce am mai remarcat este modul foarte subtil și eficient prin care modulul camerelor foto este integrat în cadrul spatelui, precum și inelele metalice ce accentuează fiecare cameră foto.
Altfel, se naște o întrebare legitimă - pentru trei telefoane care arată aproape identic, de ce aș alege unul în locul altuia? Care sunt diferențele notabile?
Pe scurt, cam astea ar fi: A52 e telefonul de intrare în această gamă medie, iar A52 este practic același telefon, diferența care îl face mai scump este procesorul diferit care este capabil și de 5G, dar și ecranul Amoled care este capabil de o rată de refresh de 120Hz, față de 90Hz la modelul de bază. Ambele vin în pachet cu încărcătoare de 15W, dar sunt capabile de încărcare rapidă de 25W cu un încărcător Samsung potrivit și care se vinde separat.

Samsung Galaxy A72 - Specificații tehnice
Procesor: Snapdragon 720G (octa core - 2x2.3GHx + 6x1.8 GHz)
RAM: 6/8 GB
Stocare: 128/256 GB + slot card microSD până la 1 TB
Baterie: 5000 mAh, încărcător de 25W în cutie
Dimensiuni: 165 x 77.4 x 8.4 mm
Greutate: 203 g
Camere foto:
- Principală: 64 MP, stabilizare optică (OIS), f/1.8, autofocus
- Telefoto: 8MP, 3x zoom optic, autofocus
- UltraWide: 12 MP, f/2.2, fixed focus
- Macro: 5 MP, f/2.4, fixed focus
Cameră foto frontală: 32 MP
Sistem de operare: Android 11 / One UI 3.1
Senzori: Senzor de amprentă sub ecran, Accelerometru, Busolă, Barometru, Giroscop, Proximitate
Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot
Alte caracteristici:
- cititor de amprente sub ecran
- rezistent la apă și praf - IP67
- slot card memorie microSD până la 1TB
- Fast battery charging - 25W ( telefonul vine în pachet cu un încărcător de 25W)
- Gorilla Glass 5 pe față
- Culori: Albastru, Lavandă, Alb, Negru
- AUDIO STEREO - Difuzoare la bază și sus (în cască)
Preț (martie 2021): 449 euro (6GB RAM + 126 GB stocare) / 509 euro (8GB RAM + 256 GB stocare)



---
Samsung Galaxy A52 5G - Specificații tehnice
Display: 6.5 inci FHD+ (1080x2400) Super AMOLED 120Hz / Gorilla Glass 5
Procesor: Snapdragon 750G (octa core - 2x2.2GHx + 6x1.8 GHz)
RAM: 6/8 GB
Stocare: 128/256 GB + slot card microSD până la 1 TB
Baterie: 4.500 mAh, încărcător de 15W în cutie
Dimensiuni: 159.9 x 75.1 x 8.4 mm
Greutate: 189 g
Camere foto:
- Principală: 64 MP, stabilizare optică (OIS), f/1.8, autofocus
- UltraWide: 12 MP, f/2.2, fixed focus
- Macro: 5 MP, f/2.4, fixed focus
- Senzor de profunzime: 5 MP, f/2.4, fixed focus
Senzori: Senzor de amprentă sub ecran, Accelerometru, Busolă, Barometru, Giroscop, Proximitate
Conectivitate: 5G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot
Alte caracteristici:
- cititor de amprente sub ecran
- rezistent la apă și praf - IP67
- slot card memorie microSD până la 1TB
- Fast battery charging - 25W ( telefonul nu vine în pachet cu un încărcător de 25W, ci cu unul de 15W)
- Gorilla Glass 5 pe față
- Culori: Albastru, Lavandă, Alb, Negru





---
Samsung Galaxy A52 - Specificații tehnice
Display: 6.5 inci FHD+ (1080x2400) Super AMOLED 90Hz / Gorilla Glass 5
Procesor: Snapdragon 720G (octa core - 2x2.3GHx + 6x1.8 GHz)
RAM: 6/8 GB
Stocare: 128/256 GB + slot card microSD până la 1 TB
Baterie: 4.500 mAh, încărcător de 15W în cutie
Dimensiuni: 159.9 x 75.1 x 8.4 mm
Greutate: 189 g
Camere foto:
- Principală: 64 MP, stabilizare optică (OIS), f/1.8, autofocus
- UltraWide: 12 MP, f/2.2, fixed focus
- Macro: 5 MP, f/2.4, fixed focus
- Senzor de profunzime: 5 MP, f/2.4, fixed focus
Cameră foto frontală: 32 MP
Sistem de operare: Android 11 / One UI 3.1
Senzori: Senzor de amprentă sub ecran, Accelerometru, Busolă, Barometru, Giroscop, Proximitate
Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot
Alte caracteristici:
- cititor de amprente sub ecran
- rezistent la apă și praf - IP67
- slot card memorie microSD până la 1TB
- Fast battery charging - 25W ( telefonul nu vine în pachet cu un încărcător de 25W, ci cu unul de 15W)
- Gorilla Glass 5 pe față
- Culori: Albastru, Lavandă, Alb, Negru
- AUDIO STEREO - Difuzoare la bază și sus (în cască)
Preț (martie 2021): 309 euro (6GB RAM + 126 GB stocare) / 409 euro (8GB RAM + 256 GB stocare)


Ca design.