Grupul american Apple Inc va reduce probabil producţia iPhone 13 cu 10 milioane de unităţi din cauza deficitului global de cipuri, a anunţat marţi Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Compania ar fi urmat să producă 90 milioane de unităţi de iPhone 13 până la finalul anului, dar le-a spus producătorilor săi că numărul dispozitivelor va fi mai scăzut deoarece furnizorii de cipuri, inclusiv Broadcom Inc şi Texas Instruments, nu reuşesc să livreze componentele, susţine Bloomberg.

Acţiunile Apple au scăzut cu 1,2%, în timp ce titlurile Texas Instruments şi Broadcom înregistrau fiecare scăderi de 1%. Cele trei companii nu au dorit să comenteze informaţiile.

Jeff Fieldhack, director de cercetare la Counterpoint Research, susţine că reducerea producţiei Apple ar putea de asemenea să facă parte din strategia companiei de a comanda mai multe dispozitive în aşteptarea cererii ridicate a clienţilor, apoi de a reduce comenzile după ce devin mai clare tendinţele de vânzări.

Fieldhack susţine că vânzările iPhone 13 par să fie solide şi mai ridicate decât livrările de anul trecut de iPhone 12, iar Counterpoint nu-şi modifică estimarea privind vânzările iPhone 13 în trimestrul patru din 2021, de 85 - 90 milioane de unităţi.

iPhone 13, cel mai nou telefon mobil lansat de Apple, are o cameră foto avansată care oferă o calitate mai bună a imaginilor. (Agerpres)