​Se vând în România anual câteva sute de mii de telefoane din seria Galaxy A de la Samsung, iar compania a lansat acum câteva noi modele, cu prețuri între 1.000 și 2.600 lei. Bateria este de capacitate mare, iar modelul cel mai scump aduce și elemente care se găsesc pe modelele de vârf de gamă. Concurența în segment este serioasă, mai ales din partea Xiaomi.

Samsung Galaxy A34Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

La Galaxy A14 elementele interesante țin de preț și de bateria de 5.000 mAh. La modelele mai scumpe, Galaxy A34 și Galaxy A54, Samsung a insistat mai mult pe fotografiile în condiții de luminozitate scăzută, bazate pe capabilitățile de Nightography și de inteligență artificială.

Toate cele trei modele se pot încărca și wireless: A14 la 15 W, celălate două, la 25 W.

Galaxy A14, cel mai ieftin model lansat acum, are variante 4G și 5G și memoria RAM este de 4 GB. Ecranul este de 6,6 inci, iar bateria este de 5.000 mAh. Greutatea este de 202 grame. Ambele permit extinderea stocării cu card micro-SD până la 1 TB.

Camera foto principală triplă are următoarele specificații:

50 MP, f/1.8, (wide)

5 MP, f/2.2, (ultrawide)

2 MP, f/2.4, (macro)

Cameră selfie: 13 MP, f/2.0, (wide)

Galaxy A34 are ecran de 6,6 inci, cântărește 199 grame, iar baterie este tot de 5.000 mAh. Camera principală triplă are următoarele specificații:

48 MP, f/1.8, 26mm (wide)

8 MP, f/2.2, 123˚, (ultrawide)

5 MP, f/2.4, (macro)

Camera de selfie este de 13 MP, f/2.2, (wide).

Galaxy A54 are ecran de 6,4 inci și este cu câteva grame mai greu decât A34.

Camera principală triplă are specificații mai bune decât la A34;

50 MP, f/1.8, (wide)

12 MP, f/2.2, 123˚ (ultrawide)

5 MP, f/2.4, (macro)

Telefonul filmează 4K, 30fps

Camera de selfie: 32 MP, f/2.2, 26mm (wide).

A54 și A34 sunt disponibile în patru variante de culoare.

Prețuri

Galaxy A 14 4G, 64 GB, 999 lei

Galaxy A14, 4G, 128 GB, 1.049 lei

Galaxy A14 5G, 64 GB, 1.099 lei

Galaxy A14 5G, 128 GB, 1.199 lei

Galaxy A34 5G, 128 GB, 1.899 lei

Galaxy A34 5G, 256 GB, 2.199 lei

Galaxy A54, 128 GB, 2.399 lei

Galaxy A54, 256 GB, 2.600 lei