Uneori, elementele care protejează exteriorul telefonului pot afecta ceea ce se află în interiorul dispozitivului, avertizează mai mulți experți în reparațiile de gadgeturi, conform unui articol publicat de Dailymail. Mai exact, dacă îți încarci telefonul cu husa pusă ai putea să-i degradezi viața bateriei din cauza căldurii suplimentare generate.

Incarcarea unui telefon ținut in husăFoto: Iryna Piskova / Dreamstime

În timp ce husele pentru smartphone pe bază de plastic, cauciuc și silicon sunt excelente pentru a absorbi șocurile provocate de căderi și pentru a ține lichidele să pătrundă unde nu trebuie, aceste materiale pot acționa ca un material izolator, reținând căldura în jurul dispozitivului dumneavoastră preucm un pulover.

Husele de telefon din piele de lux, și chiar din piele vegană, pot avea același efect, spun experții.

De ce nu e bine să încarci telefonul cu husa pusă: Care e temperatura optimă pentru bateriile dispozitivelor mobile

Așadar, dacă observați că telefonul se încălzește în timp ce îl încărcați, este recomandat să îl scoateți din husă pe perioada încărcării măcar.

Potrivit Apple, iPhone și alte dispozitive iOS și iPadOS, inclusiv Apple Watch, toate funcționează cel mai bine la temperatura ambientală între 0 și 35 de grade Celsius.

Atunci când sunt pur și simplu depozitate, acest interval de temperaturi din „zona de confort” este ceva mai generos, de la -20 de grade la 45 de grade Celsius.

Dar, potrivit experților, inginerii Apple și-au proiectat dispozitivele pentru performanțe maxime la temperatura camerei. Adevărata zonă optimă se situează între 16 grade și 22 grade Celsius.

Așadar, deși chiar și unele dintre cele mai groase carcase de telefon nu vor provoca singure o supraîncălzire severă, acestea vor contribui la încălzirea generală a dispozitivului, alături de factori precum vârsta bateriei, uzura internă a acesteia sau pur și simplu vremea din ziua respectivă.

Adrian Kingsley-Hughes, autorul cărții „The PC Doctor's Fix It Yourself Guide”, a realizat un experiment prin care și-a încărcat iPhone 13 Pro Max într-o varietate de carcase și huse în timp ce se afla într-o cameră cu o temperatură ambientală de circa 17 grade Celsius

Kingsley-Hughes a constatat că încărcările de putere mică (5W) au reușit să mențină iPhone-ul său în „zona de confort", indiferent de carcasa folosită.

Totuși, încărcătoarele USB-C de mare putere au dat semne de încălzire prea mare a iPhone-ului, mai ales dacă a încercat să folosească telefonul în timp ce acesta era încă în curs de încărcare.

În general, el spune că husele din silicon au păstrat telefonul mai rece decât cele din cauciuc.

Încărcătoarele de putere redusă, mai benefice pentru telefoanele păstrate mereu în huse

Concluzia sa: trecerea la un încărcător mai lent, de 5W, ar putea fi de ajutor, fie în climatele mai calde, fie dacă cineva nu are chef să-și scoată și să-și reintroducă smartphone-ul în carcasă în mod constant.

Supraîncărcarea sau încărcarea insuficientă poate avea, de asemenea, un impact asupra duratei de viață a bateriei telefonului dumneavoastră.

Producătorul chinez Huawei recomandă utilizatorilor să își mențină dispozitivul încărcat între 30 și 70% pentru o durată de viață optimă a bateriei. Iar Apple, de fapt, are o setare specială care va împiedica telefonul să treacă vreodată de 80% pentru a ajuta la prelungirea duratei de viață a bateriei.

Dar când vine vorba de durata de viață a bateriei telefonului și de temperaturi, regula de bază este pur și simplu să evitați pe cât posibil temperaturile extreme.

După cum avertizează site-ul de asistență al Apple, „Utilizarea unui dispozitiv iOS sau iPadOS în condiții de temperaturi foarte ridicate poate scurta permanent durata de viață a bateriei". De exemplu, 'Nu vă lăsați dispozitivul în mașină, deoarece temperaturile din mașinile parcate pot depăși acest interval'.

Încărcările super rapidă pe unele telefoane Android - Cât de sigure sunt, totuși?

În ultimii ani mulți producători din zona Android au început să livreze noi telefoane inteligente capabile de viteze amețitoare de încărcare. Xiaomi, de exemplu, livrează de aproape doi ani telefoane cu încărcătoare de 120W, OnePlus are încărcătoare de 100W, iar Realme vine cu încărcătoare ce ajung chiar și până la 200W.

Dar cât de longevive pot fi bateriile de pe telefoane care se încarcă atât de rapid, când știm că fizica ne spune că bateriile se degradează în general din cauza căldurii, iar o putere de 120W, de exemplu, înseamnă multă căldură de disipat?

Să luăm exemplul Xiaomi:

Ei bine, telefonul când se încarcă, deși se încălzește, nu o face extraordinar de mult, și asta pentru că dincolo de multiplele elemente de disipare a căldurii din interiorul dispozitivului, cele mai multe din componentele „hot” se regăsesc de fapt în încărcător. În plus, puterea de 120W nu este furnizată mereu, ci fluctuează în funcție de cât la sută din baterie e încărcată.

Xiaomi spune că pentru tehnologia de încărcare de 120W de pe Xiaomi 12T Pro, unul din vârfurile lansate în 2022, a implementat nu mai puțin de 42 de elemente de siguranță, inclusiv 9 senzori de temperatură și garantează rezistența portului de încărcare și că bateria că nu se va degrada sub 80% capacitate nici după 800 de cicluri de încărcare.

80% capacitate după 800 de cicluri înseamnă cam doi ani pentru majoritatea oamenilor, poate chiar mai bine dacă luăm în considerare anduranța foarte bună a unor telefoane care practic înseamnă că nu le vei încărca zilnic, ci o dată la două sau chiar trei zile.

Spre comparație, standardul Apple pentru telefoanele sale iPhone este de o capacitate a bateriei diminuată la aproape 80% după circa 500 de cicluri de încărcare.

O discuție interesantă despre noile tehnologii de încărcare rapidă ce au început să apară pe noi și noi modele de mobile, ba chiar și viitoare tehnologii de 240W și poate chiar mai mult, în video-ul de mai jos publicat de youtuberul Marques Brownlee:

---

Sursă foto articol: Photo166125535©Iryna Piskova|Dreamstime.com