​Dezvoltatorul complexului Confort City a anuntat ca va incepe, imediat ce autoritatile o vor permite, reabilitarea blocului afectat de incendiul de marti, initial pe propria cheltuiala, fara a se face insa raspunzator de prejudiciile produse si putand apela ulterior la societatile de asigurari, informeaza Mediafax citand un comunicat transmis joi presei de societatea Domus Stil Construct.

"Imediat ce reprezentantii autoritatilor care investigheaza natura si cauzele incendiului vor permite, vom proceda la refacerea instalatiilor sanitar-termice si electrice in vederea reluarii in cel mai scurt timp a furnizarii de utilitati in imobilele afectate. Toate cheltuielile aferente lucrarilor mentionate la punctul anterior vor fi asumate, in prima faza, de societatea noastra, exclusiv in scopul de a iesi din impasul existent in momentul de fata si de a asigura un cadru adecvat reintrarii cat mai rapide in normalitate, fara a se face insa raspunzatoare de prejudiciile produse in urma incediului", spun reprezentantii societatii Domus Stil Construct, dezvoltatorul complexului Confort City.

Reprezentantii dezvoltatorului mai sustin ca, in functie de rezultatele anchetei privind incendiul, isi rezerva dreptul de a apela, ulterior, la firmele de asigurari, in legatura cu pagubele.

"In functie de rezultatele anchetei aflate in derulare, stabilirea cauzelor si identificarea responsabililor, ne rezervam dreptul de a ne indrepta, ulterior, catre societatile de asigurari sau a altor entitati responsabile cu privire la pagubele pricinuite", se mai spune in comunicatul emis de companie.

Reprezentantii Domus Stil mai spun ca, incepand de luni, 8 octombrie, vor pune la dispozitia tuturor proprietarilor ale caror apartamente au fost "distruse de incendiu" alte locuinte, in cadrul complexului, pana la readucerea celor distruse la stadiul initial. Ei precizeaza ca aceste apartamente vor beneficia de bai functionale, mobilier de dormitor, precum si utilitatile de baza necesare (apa curenta si electricitate).

Amintim ca marti, 2 octombrie - 15 apartamente dintr-o cladire de apartamente din complexul rezidential Confort City, construit de fratii Negoita, au fost mistuite de flacari. Incendiul a cuprins toata mansarda de lemn de la etajul 11 al cladirii.