Primariile pierd bani grei: Guvernul le-a luat impozitul pe tranzactiile imobiliare
Cele mai afectate de aceasta masura par sa fie comunele si orasele mici, administratii sarace, pentru care orice sursa de venit conteaza. Zonele cu terenuri si case scumpe pierd si ele bani frumosi iar primarii au motive si mai puternice sa se planga. Inclusiv primarii PNL, ca Andrei Chiliman, sustin ca masura Guvernului este nedreapta. Pana la aceasta ora, reprezentantii ministerului finantelor (initiatorii ordonantei) nu au raspuns intrebarilor HotNews.ro referitoare la motivele care au stat la baza ordonantei de anul trecut.
Revolta la primariile de langa Cluj
La cativa kilometri de Cluj, pretul terenurilor a explodat, iar banii care ar fi intrat la bugetele locale sunt de ordinul sutelor de milioane. Este si cazul comunei Chinteni. Primarita Lucia Suciu (PSD) spune ca anul trecut la bugetul local au intrat 500 de milioane lei vechi din impozitul pe tranzactiile imobiliare, iar pentru 2008 astepta cel putin un miliard de lei.
“Chiar ne uitam azi dimineata peste hartii şi am constatat că pierdem enorm. Cu banii acestia mai pietruiam un drum sau reparam caminul cultural. Suntem de-a dreptul revoltati. Eu va spun, noi nu lasam lucrurile asa! Asta e descentralizare? Ne iau şi putinii bani care ne intrau sigur şi mai vorbesc de autonomie locală? Nu se poate s-o lasam asa”, afirma primarita din Chinteni.
“Satul Nokia” pierde caimacul: cel putin 2 miliarde
Pentru comuna clujeana Jucu, unde va functiona fabrica Nokia, pierderea este mare data fiind amploarea tranzactiilor imobiliare din zona. Cel putin două miliarde de lei vechi va pierde Jucu in 2008, bani cu care comuna putea sa intretina toate drumurile comunale sau sa platească o parte din iluminatul public. “Mergem spre autonomie?” se intreabă un functionar de la taxe şi impozite. “Noi nu suntem o comună saraca, nu ne putem plange, dar nici macar nouă nu ne convine ca ei să ne ia caimacul în cel mai bun an al nostru, cand puteam incasa bani buni pe vanzari de terenuri”, sustin reprezentantii primariei.
Primarul din Turda: “Este un dezastru”
Micile orase par si ele extrem de afectate de masura Guvernului. De pilda, municipiul Turda a incasat din impozitul pe tranzactii anul trecut peste 14 miliarde de lei vechi, sustine primarul Tudor Stefanie (PDL). “Este un dezastru. Trabuiau sa ne anunte inainte sa ne proiectam bugetul. Pierdem jumatate din suma necesara cofinantarii proiectelor pentru fondurile europene din 2008. Aveam in lucru proiecte de canalizare si alimentare cu apa, centre pentru batrani si oameni fara adapost. Am luat legatura cu parlamentarii nostri si au promis ca vor cere explicatii de la Guvern”, afirma primarul din Turda.
S-au dus banii din Autostrada
La Ciurila, o localitatea din apropierea Autostrazii Bechtel, anul trecut s-au incasat peste 200 milioane lei vechi din impozitul pe tranzacţiile imobiliare. Pentru 2008 primarul Teodor Cristinel Popa (PD) spune că se aştepta la dublarea sumei, pentru ca terenurile in zona au devenit foarte cautate. Popa sustine ca masura de a se colecta la bugetul central toata suma provenita din impozitul pe tranzactiile imobiliare echivalează cu pierderea banilor necesari salariilor asistentilor sociali pe un an intreg sau a facturilor pentru iluminatul public pe o jumatate de an.
Cel putin 3, 4 milioane de euro luati din Voluntari
Anul trecut au intrat 3, 4 milioane de euro la bugetul Primariei Voluntari din impozitul pe tranzactii imobiliare, sustine primarul Florentin Costel Pandele (PSD). Zona Pipera-Voluntari este una dintre cele mai scumpe din apropierea Bucurestiului, unde pretul la terenuri sare la cateva sute de euro metru patrat. Primarul Pandele sustine ca veniturile din impozitarea tranzactiilor imobiliare a reprezentat anul trecut 13, 3% din veniturile proprii ale orasului Voluntari. “Eliminarea acestei surse de venit intra in contradictie cu principiile autonomiei publice locale si dovedeste inca o data ca sunt notiuni folosite numai pe hartie”, sustine primarul Pandele.
Clujul a incasat peste 180 de miliarde din tranzactii imobiliare
In orasele mari, cum este Clujul de pilda, pierderile la bugetul local sunt considerabile. In 2007, la bugetul orasului au intrat peste 180 de miliarde de lei vechi, reprezentand cota din impozitul pe tranzactiile imobiliare, afirma purtatorul de cuvant al primariei, Raimonda Boian. In perioada 1 - 15 ianuarie, in contul Primariei au mai intrat 667.000 de lei din aceeasi sursa, insa functionarii de la taxe si impozite nu pot preciza daca acestia provin din tranzactii realizate in cursul anului trecut sau in 2008. Primarul Emil Boc nu a dorit sa faca nici o previziune in legatura cu sumele pe care Clujul le va pierde prin modificarea legislatiei, insa a anunat ca va organiza in zilele urmatoare o conferinta de presa pe aceasta tema.
Pierd primarii de sector, castiga Videanu
Primarii de sector sunt si ei nemultumiti ca pierd bani. Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman (PNL) afirma ca modificarea Codului Fiscal, potrivit careia impozitul pe tranzactii va intra in totalitate la bugetul central, este “o anomalie, o nedreptate care trebuie urgent corectata de Guvern”. Primarul liberal afirma ca “sa iei o asemenea resursa de la bugetul local inseamna sa aduci atingere in mod direct comunitatii”. El a explicat ca tranzactiile imobiliare sunt impozitate la valoarea reala de piata, astfel ca in cazul Capitalei constituiau o resursa importanta la bugetele primariilor de sector.
Negoita: “Guvernul nu mai are bani pentru pensii”
Primarul sectorului 3, Liviu Negoita (PD) sustine ca primarii de sector au pierdut acesti bani, dar ca fondurile care vor intra insa in conturile Primariei Generale. Negoita sustine ca in primul semestru din 2007, sectorul 1 a incasat putin peste un miliard de lei vechi din tranzactii imobiliare, dar spune ca “orice ban luat de la administratiile locale este o greseala”. “Asa se intampla peste tot in Europa din care facem si noi parte: fondurile locale sunt folosite de comunitate. Guvernul ce face: o centralizare a acestor fonduri, pentru ca sa fie atribuite pe criterii politice acelor administratii care intra in gratiile puterii. In plus, o astfel de ordonanta este data cand Guvernul nu mai are bani pentru plata pensiilor si cauta sa adune fonduri de oriunde, lasand administratiile fara bani”.
Guvernul a stabilit ca impozitul pe tranzactii imobiliare va intra din 2008 integral la bugetul central prin ordonanta de urgenta 106 din 2007, publicata in Monitorul Oficial in data de 18 octombrie 2007 si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2008.

Cum se apără ANRE și cum fuge de responsabilitate în scandalul liberalizării pieței energiei: Consumatorii au fost informați, iar obligarea furnizorilor să vândă la preț mic este ilegală
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
VIDEO Gheorghiță: Începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele din categoria personalului esențial pentru doza 1, pentru a nu afecta rapelul și vaccinarea celor peste 65 de ani și a bolnavilor cronici
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
:) eu nu cred. eu zic ca toti sunt la fel. iar acum ii vedem cum se bat pe ciolan.
sper ca dupa aceasta repriza sa vedem cateva KO-uri.
FIGHT!